[o litanie cu spatele drept la răscruce]

(De data asta o poezie cu rază medie de acțiune asupra celor obsedați de riduri. Un poem puțin sau rar după caz. O înjurătură construită din peturi și transformată în operă de artă. Sau un nebun care atunci când traversează strada își închipuie cum se zvârcolește noaptea în capul lui. Sau un miliard de și-uri. Voi decideți ceea ce eu am hotărât deja.)

privea cu un ochi de sticlă

spre omul care o amenința cu moartea

și degetul oarecare al unei doamne

îndreptat în stânga silei

mi-au demonstrat absența în lumea asta de strigoi

probabil așa arată o demonstrație de forță

lângă cutia milei

după cum spun profeții cu mainile întinse

la fiecare colț de stradă

cert este că numai eu cred orbește în mesele rotunde

aruncate fără speranță din o sută în o sută de metri

în compania bărbaților care le protejează

cu o discreție aproape anonimă

să nu se prăbușească de vii

către picioarele lungi ale doamnelor special construite

să instige setea

în fiecare zi mă opream să număr oamenii și norii

aliniați ca niște soldați

deasupra bețiilor noastre prezente

și treceau mii de secunde până auzeam paharele

zdrobindu-se violent

de viețile noastre care știau că nu se vor potoli niciodată

să se rătăcească în imediat

sau să se vindece

de supraviețuire