Poezie
[noaptea țâșnea din privirile cailor în privirile oamenilor]
1 min lectură·
Mediu
aruncați până la trupuri într-un loc de mare frică
unde ordinea începe întotdeauna la reflux
când s-au apucat de conjugări
semaforul arată că este încă roșu
semn că
pustiul urma să mai treacă o vreme
fără niciun sens
noaptea zdrobea pământul cu accent englezesc
iar din privirile cailor în privirile oamenilor
o mare frică era pe cale să înceapă
apoi
un personaj a cerut să i se facă nota
domnule
semaforul arată că încă este roșu
semn că
desenele fetiței cu chibrituri urmează să mai dureze o vreme
în asfalt
noaptea țâșnea din privirile cailor în privirile oamenilor desenați de Ana pe trotuar
semn că
o mare de frică urma să ni se întâmple la toți
și în ordinea privirilor am decretat
să se construiască un alt pustiu
peste pustiul acesta
numai noaptea curgea țâfnoasă din privirile cailor în privirile oamenilor
abandonați impecabil de Ana
pe asfalt
001.062
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 147
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “[noaptea țâșnea din privirile cailor în privirile oamenilor].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14074245/noaptea-tasnea-din-privirile-cailor-in-privirile-oamenilorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
