Poezie
[mușcăturile nu au cum să evadeze dintr-un spital de nebuni]
1 min lectură·
Mediu
chiar dacă se rătăcesc în imensitatea aceleași cifre
nu își mai aduc aminte cum se coboară scările
în două picioare
sau într-o piele de șarpe?
cam așa mă simt atunci când trec de la una la alta
când toate punctele mele de suspensie devin cea mai lungă linie de sosire din lume
prin sfârșitul căreia nu reușește să calce nimeni
nici măcar animalul acela tânăr care vrea să moară
ca un om în spatele altarului
acesta este motivul pentru care nu îmi alung mințile într-o catedrală
lumina din adâncul ei
este un altfel de nebunie construită din cărămizi și gesturi
deasupra căreia au ridicat un acoperiș
să o protejeze de fugă
am descoperit că cel mai bine este să nu calc niciodată în același loc
să nu împărtășesc nimănui din mărturisirile mele
să fumez sub anonimat și să dorm neîntors
sub o ploaie de zile mari și mici
de statură
00967
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 150
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “[mușcăturile nu au cum să evadeze dintr-un spital de nebuni].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14072024/muscaturile-nu-au-cum-sa-evadeze-dintr-un-spital-de-nebuniComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.