Poezie

[sunt un fel de tren]

1 min lectură·5 mai 2015

Mediu

unde vagoanele încep timpuriu și nu se termină niciodată

atunci când bați tu nerăbdătoare

din lungimea piciorului

în podea

unde ferestrele se deschid într-o altă lume

iar gurile lor rapace îți mușcă din carne

până la rădăcină

te voi plimba prin gândurile mele kilometrice

într-un vagon blindat

ca să nu îți audă nimeni frica lovind cu pumnii

să iasă afară

dar mă vei urma în măreția vulgarității mele

pas cu pas din tinerețea ta

mă vei urma eliberată de toate cuvintele murdare

și așa cum se cuvine

vei participa discret la transformarea mea

într-un oarecare

naufragiat între două vârste ale piciorului tău lung

care lovește nerăbdător în linoleumul compartimentului

pentru că nu îți acordă atenția cuvenită

iubito te voi învăța să citești gândurile celorlalți oameni

care au supraviețuit de pe titanic

apoi

când se apropie sfârșitul coerent al tuturor lucrurilor

am să îți dăruiesc inevitabilul

din pieptul meu accesibil

și cine știe

poate ai să mă iubești într-un alt dialect

tribal

00993

Daniel Dăian. “[sunt un fel de tren].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14070880/sunt-un-fel-de-tren

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.