Poezie
[când s-a întâmplat nenorocirea]
1 min lectură·
Mediu
mama adormise la capătul patului
îmbrăcată în alb
cu o zi înainte mi-a cerut să nu mai înjur cuvintele
nicio femeie nu o să te iubească
dacă îi scuipi moartea
cât vezi cu ochii
toate femeile sunt urcate din iad
să ne înrăiască trupurile mamă
prin urmare le prefer înjurate în mijlocul drumului
pentru că numai aici sunt credincioase
numai aici își dăruiesc miracolul de sub fuste
numai aici zâmbetul lor renegă luciditatea mea
de prea-fericit cimitir
sunt un abator mamă
mai ales atunci când beau în neștire
când scriu despre ceilalți oameni care urlă
cu noaptea în cap
când singurătatea mea este pentru toată lumea
când putrezesc încăpere după încăpere
și nu aude nimeni cum
trupul meu înțepenește tot mai mult
tot mai alb
când s-a întâmplat nenorocirea
din carne mai lipseau câteva minute
până să-mi zărești oasele
imaculat adormite
în brațele mamei
00980
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “[când s-a întâmplat nenorocirea].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14068425/cand-s-a-intamplat-nenorocireaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.