Deviolat

Te-am întrebat, de ce nimeni?

Mi-ai răspuns, de ce niciodată! Apoi te-ai lepădat de gânduri.

Te-am violat nebunește... Te-ai sfârșit după un timp.

Această înjurătură de scris prin crâșme există de când lumea. Ciugulește direct din mintea oamenilor, exact acel necesar orgiastic de băut. Lustruit conform dogmelor de lemn, angrenat în mișcări de rotație, conform bunelor moravuri conștiincioase, cu pielea docilizată sub influențe străine, cuvântul viol acaparează tot mai mult liber din propriu-zisul spațiu rătăcit în mintea incurabilului. Un nimic de respirat, cu plămâni plasticizați dintr-un punct de vedere artistic.

Cuvântul de futut nu s-a inventat încă. Pentru că este aproape imposibil să i-o tragi unei litere. Poate și pe motiv că literatura nu a fost niciodată o curvă adevărată. Mai mult o grabă spre niciundele postat pe facebook. Cu toate astea, despre violul violat cu majusculă mă întreb de fiecare dată. Chiar și preanevinovata mea iubită se întreabă până când o mai iubesc așa. Sau până unde? Tocmai din acest motiv i-am cerut să danseze în fața mea ca o literă. Să-mi stârnească mâna care scuipă, să-mi audă ochiul care îi dă limbi, să simtă ce gust are nerăbdarea din piciorul meu tânăr! Din inima oficială, din pieptul forțat în gol. Acest de tot sculat în sufletul ei angelic. Iubesc să beau un viol înainte de fiecare masă importantă. Îmi stârnește pofta de imediat.

În fond, cât de strâmtă poate să fie o încăpere să poată separa două cuvinte cu antecedente psihice? Doar dacă toate slugile dumnezeului nostru ar purta cămăși de forță negre, lumea s-ar vindeca de nebunie. Ar umbla citeț pe toată suprafața cuvântului. Și nu ar mai exista nicio durere.