Poezie
[copilul a îmbătrânit în pântecul mamei]
1 min lectură·
Mediu
nu-și dorea adevărul
niciun nume nu îl chema afară
dincolo de membrană se întindea doar lumea
atunci la ce bun să se părăsească
refuzase moartea cu mult înainte de moarte
și viața scrisă fără virgule
a învățat umblatul prin tălpile mamei lui
și atunci la ce bun să se lase de ea
la ce bun să desfigureze pământul sub pașii lui
avea peste douăzeci de ani în femeia aceasta
și trăia
uneori
își întindea palmele până în oftatul ei
îi săruta cu dragoste coastele
în anumite duminici din cuvântul stâng îi auzea chipul
avea mâinile acoperite de mâini
picioarele acoperite de picioare
încerca oare să-l nască pentru ultima oară?
apoi a întrebat de ce albastrul
ce sens poate să aibă această culoare în privirea lui
și-a privit mâinile de femeie
a strâns cu putere
până a izbucnit albul
curgea nestingherit cu spatele la el
se privea direct din albastru
se privea cu privirea ei
se rostea cu numele ei
dormea în somnul ei
ieri și astăzi în același timp
îmbătrânise în pântecul său aceeași mamă
care învăța să se nască
001.073
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 180
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “[copilul a îmbătrânit în pântecul mamei].” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14040035/copilul-a-imbatranit-in-pantecul-mameiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.