[acesta nu este un poem]

Ci o înșiruire de cristoși dornici să se afirme dincolo de lumea posesorilor de genunchi. În scriitura aceasta moare toată lumea în ultimul rând. În scriitura aceasta toate femeile sunt ciorne. Iar bărbații nu există cu adevărat. Pentru că este foarte dificil să desenezi un sex de calitate. Sau o notă de subsol. În această scriitură prieteniile vin și se duc. Cu forța. Aici totul se mișcă în sensul invers al unui caravanserai. Miresele sunt cele mai apetisante curve. Vânate nebunește pentru carnea lor. Aici pădurile trăiesc cu rădăcinile în sus și în jos. După pofta fiecărui cititor de frunze. Aici se inventează oamenii cei mai secetoși. Chiar aici în scriitura aceasta. În acest ne-poem. Cu seara în cap. În această împrejurare toate murdăriile noastre smulse ca o tencuială din pereți valoreaza cât tot jegul lumii la un loc. Și dacă îmi dai dreptate...iubito noi suntem lumea. Frumoasă ca o prăpastie. Noi doi dragostea mea nu am avut niciodată șansa câmpiei. Doar șansa fără niciun munte în palma stângă sau în palma dreaptă. Iar dacă înainte este toată sufocarea mea...îți propun să mergem tot înainte.