Poezie

paralela țipătului

1 min lectură·19 ianuarie 2013

Mediu

oamenii care aleargă deasupra pielii și-au învățat zilnicitatea pe de rost

și certitudinea frigului îngropat în obrazul cel mai sincer

ca un somn îngrămădit între cuvintele

proaspăt culese dintr-o crucificare

nu am întâlnit niciun donator de moarte dispus să-și fotografieze țipătul

nicio iubită care să-mi dea naștere în fiecare noapte

balerina care a născut unsprezece bărbați cinstiți

s-a ascuns în sângele meu ca într-o cameră de hotel

uneori îmi mușca din tălpi drumurile greșite

iar eu o priveam cu o lăcomie dusă până la orbire

cum încerca să scape de sub conturul tuturor bărbaților

care s-au îmbolnăvit de coapsele ei

dimineața devreme sprijin aerul să nu se prăbușească

sub greutatea păsărilor

îmi caut mâinile pierdute în alte mâini

gândesc sfârșitul culorii din obrazul tău

și eliberez la sfârșitul cărții

rămășițele

dintr-o balerină nelocuită

mă numesc doi

001.323

Daniel Dăian. “paralela țipătului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14022373/paralela-tipatului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.