Poezie
toate lucrurile care se descompun purtau cândva un nume
1 min lectură·
Mediu
în urechea unui greiere tânăr
lumea își calcă în picioare îmblânzirea
nopțile își devorează chipurile între patru ziduri
până devin un afiș alb
în care nu se mai zbate nicio umbră
dacă m-aș dezbrăca de oameni
te vei ascunde în piciorul meu
ca să nu îți mai auzi liniștea
urlând de foame
și cine știe
poate am să-ți construiesc un pește
într-unul din călcâie
iubesc creatura care își toarce degetele
în somnul unui bărbat tânăr
femeile care își ling tălpile
pe întuneric
pisicile care își fugăresc viețile
de nouă ori pe zi
și ultimul cerb domestic
în care și-a făcut cuib
o pădure întreagă
dacă mâine
ai avea glasul mare de statură
aș aduna toate gropile abandonate
în inima cotrobăită de lungimea păsărilor
și ți-aș hrăni mâinile
cu zâmbetul meu
001.235
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 130
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “toate lucrurile care se descompun purtau cândva un nume.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14016625/toate-lucrurile-care-se-descompun-purtau-candva-un-numeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.