Poezie
înluminatul și femeile purtate în umeri
2 min lectură·
Mediu
exact când am început să construiesc o piatră
spre centrul pământului
au început crimele
mureau pe capete
la început meșterii
nu își mai înțelegeau glasurile
iar din mâini le crescuseră guri ascuțite
o molimă le sfârtecase pielea
prin care se vedeau străzile cu sens unic
gâlgâind
înecându-se
tușind de nerăbdare
viața
iar la însfârșit
s-au îmbolnăvit pietrele
de înălțime
în imediata vecinătate a muriților
ultimul Dumnezeu își clătea tălpile
în tinerețea unei doamne cu buzele roșii
și în părul ei ningea năprasnic
desfac borcanele de cuvinte
tu râzi desenând umbre
iar herghelia de pești albaștri brăzdau cerul moale
până când descopăr cu stupoare
cuvintele sunt la fel de goale ca și zeii
și ca urmare a acestei sperieturi
nu știu dacă astăzi
voi avea bunul simț să mă țin
de mână
orașul rămăsese dezbrăcat
neputincios
gemea
urla până în măduva bulevardelor
și abia atunci a început să primească vizite
abia atunci a redevenit un context oarecare
o imaculare
unde se ascundeau culorile
ca o forță de muncă închiriată
în colțul din dreapta jos al acestei pagini
este corpul singurei femei peste care nu atârnă
niciun cuvânt
are ochii aruncați în alți ochi
și se tăvălește în naivitatea unei majuscule
până la sfârșitul rândurilor
001.194
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 203
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “înluminatul și femeile purtate în umeri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14013103/inluminatul-si-femeile-purtate-in-umeriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.