Poezie

aigroeg sau nesperanța

2 min lectură·20 iulie 2012

Mediu

cât de absurd îți este mamă să fii omul

din care coboară alți oameni

însă tu să nu rămâi cu tâmplele pline

ci să mergi mai departe

sincer să fiu îți mărturisesc

că habar nu am dacă dumnezeul

pe care îl port în buzunar

este muntele sau locul fix

unde am coborât din tine

știu doar că trupul meu seamănă izbitor

și cu unul și cu celălalt

ar fi acesta un motiv mult mai plauzibil pentru vocea ta

în care nu au existat niciodată mâini întinse doar pereți drepți

ca niște autostrăzi în care se plimbă un singur urlet

și o funie din care atârnă chipuri

din acest motiv liniștea a fost invenția tatălui meu

care purta în coastele mucegăite o pădure de mâini

încărunțite de vina împărțită din doi în doi

dacă iubita mea este aceeași mamă

din care vor cădea celelalte trupuri

iar tatăl meu sunt eu de fiecare dată

și dumnezeu se îndoiește de el însuși

atunci cum ar trebui să iubesc eu femeia

ca pe o simplitate

sau ca pe o mamă?

pentru că iubirea este dorința unui trup de a-și înțelege moartea

iar murirea este doar o prea-iubire exersată de toți cei care

nu au învățat să-și stăpânească viața

de asta eu mă nasc în mijlocul tău de cinci ori pe zi

însă îți promit că mă poți lua acasă

chiar dacă sunt o haimana cu abonament în vigoare

să mă poți călători de fiecare dată

când vrei să scapi din tine

001.189

Daniel Dăian. “aigroeg sau nesperanța.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14011305/aigroeg-sau-nesperanta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.