ultimul adevăr

,, aveai orele adunate cu forța în mijlocul sângelui și nu simțeam deloc aerul grăbindu-ne somnul”

și ți-am osândit zâmbetul

în pământul unui singur zeu

peste care nu a mângâiat nimeni

prima zi în care nu am știut

de ce trebuie să îmi recunosc numele

după literele mari

nu am văzut cum arată o apă deschisă

pentru că îmi port malurile dezpântecate în umeri

și limpezimea se zbate neputincioasă

în sânul nesăturat de viață al iubitei mele

sunt cea mai caldă umbră

în glasul tău închis

pentru că din pumnul stâng cealaltă inimă

șchiopăta de una singură peste cuvinte

de asta îmi păstrez respirația

într-un câmp cu păsări liniștite

peste care atârnă anotimpuri de plastic

și încerc să adorm adormirea mamei mele

care a călătorit orizontul

până când a oprit-o tatăl meu

iar eu am coborât

și am învățat să respir