Poezie
tu nu îți mai aduci aminte dar când ne-am inventat noi afară era încă noapte
1 min lectură·
Mediu
,,femeie în buzele noastre s-a așternut pământul"
nu ai luminile deșirate în fereastra
deschisă înaintea ultimului vânt
pentru că nu ai învățat să te naști
dintr-o singură respirație
în lumea ta plouă cu trupuri timide
te port între coaste
ca o inimă târzie
peste care atârnă sărutul
unui singur anotimp de pământ
ți-aș smulge mizeria care îți apasă liniștea
direct din burta nou-născuților
uitați în urlet
și nu m-aș opri vreodată din râs
amuzant este
că nu ți-am auzit niciodată geamătul mâinilor
care adăposteau toate fugile mele
nici umbra care murea lângă un perete
iubito
dacă chiar îți dorești
mi-ai putea modela chipul
iar eu promit solemn să nu îți zăresc degetele
din care s-au născut mame tinere
promit
să îmi cos buzele unele de altele
și să-mi dăruiesc ochiul
celui dintâi necunoscut
promit
să mor mai puțin de data asta
001.100
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 141
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “tu nu îți mai aduci aminte dar când ne-am inventat noi afară era încă noapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14010353/tu-nu-iti-mai-aduci-aminte-dar-cand-ne-am-inventat-noi-afara-era-inca-noapteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.