Poezie
împăcarea gurilor supuse și noi doi alergând sfârșirea
1 min lectură·
Mediu
merg pe o singură parte abruptă
unde nu se vede nicio ieșire
și accept că nu voi fi înviat
o veșnicie întreagă
tu arunci gunoiul îmbrăcată în rochie de seară
în timp ce restul primei majorități
ofertează ferestrele
cu diminețile palide în chipuri
și o împuținare desfrânată peste care atârnă
un fercheșuit genial cu mâinile goale
te atrag toate lichelele lolita
pentru că le trăiești viețile
fără nevoia împieptatului covârșitor
de stâng
și cine știe
dacă vei înțelege vreodată
că toate mările au pământ de flori
te voi mântui brusc de oameni
într-un pervaz înflorit
uimirea ultimului samaritean
care s-a ajutat să moară
într-un trup de femeie
avea buzele încă pline de numele tău
și o altă lume de așteptare
de fiecare parte neascultată a pământului
în care se răstignise
ca un golgotian veritabil
aceasta este rațiunea pentru care
murirea nu are murdărire în gleznele tale lolita
chiar dacă ai curățat întunericul de negru
tu nu le atingi goliciunea
din trupurile răsturnate
nu-i înveți să plângă până la capăt
preferi să îi privești cum scormonesc lumina
cu unghiile proaspete
001.179
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 179
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “împăcarea gurilor supuse și noi doi alergând sfârșirea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14009207/impacarea-gurilor-supuse-si-noi-doi-alergand-sfarsireaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.