Poezie
o formă aproape galbenă din restul inconștient al cercului
1 min lectură·
Mediu
de câte ori ne-am revenit din încercarea de a fi
în spatele odinioară drept
au crescut intenții îngerești
motiv pentru care pseudo-paradisul
este arhiplin de oameni cu spinarea adusă
în față
iar rânjetele corului de îngăduitori
își poartă cererile
în palme necunoscut de cunoscute
pe sub tichiile înlemnite
în nepotrivire
dacă iubirea ar fi un bun de consum
aș practica reduceri de 25%
pentru cei născuți prima dată
să favorizez cererea de îndrăgosteală
nesângeraților
am venele întristate de atâtea râvniri
și lumi scurse în canalul
colmatat de timp
sunt viu să-mi cer murirea
viu să încalc pământul infectat de pași
și tot atâtea rătăciri în zilele de ieri
în fond cum poți să vinzi apă
unui om care se îneacă?
te-am întrebat când va ninge
întâia oară
și mi-ai răspuns că cel mai probabil peste șase luni
din acest motiv te rog răspunde-mi
cât este ceasul acum
înainte să mă artificializez
complet
001.243
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 152
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “o formă aproape galbenă din restul inconștient al cercului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14008788/o-forma-aproape-galbena-din-restul-inconstient-al-cerculuiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
