Poezie
ultima rugăminte a pământului și apele pline de noi
1 min lectură·
Mediu
starea mea de agregare nu presupune muritul din greșeală
chiar dacă lacurile sunt pline de înecați
cu venele alungite de așteptare
și numai captivitatea cercurilor îi ține întregi
până la transparență
frica
nu este dușmanul minții
mai mult mă sperie apa încărunțită
și mersul negru de supărare din care culeg plămânul
tulburat de liniște
dar mă asemăn cu lacul
pentru că zăbovesc o vreme îndelungată
la suprafața pământului
până nu mă mai deslușesc dintre pietre
și restul prăpădit al îngenunchiaților
din acest motiv te întreb pe tine
cititorule
crezi că ar exista pe undeva o palmă
care mi-ar putea ține tâmpla
să nu șchioapete?
001.095
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “ultima rugăminte a pământului și apele pline de noi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14006899/ultima-rugaminte-a-pamantului-si-apele-pline-de-noiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.