Poezie
învață-mă să merg cu ochii
1 min lectură·
Mediu
când m-am născut
oamenii se stingeau pe la colțuri
doar unele glezne neterminate
aprindeau ziua dintr-un început în celălalt
al incubatorului
îmi negociezi noaptea
cu o sugrumare neașteptată a gândurilor
ce mi-ar fi călăuzit drumul spre neant
din acest motiv te pândesc dimineți întregi
cum îți dezalcătuiești gesturile
analizându-ți trăirile
și de ce te strâmbi în oglindă
înainte de trezire
poate de asta sunt pașnic
știind ce mă urmează
mulțimea de asedii și înmulțirea de fugi
nepăsarea până când
sau până unde trebuie să trăiesc
însă nu îmi fac griji pentru tine
tu nu știi nimic
cum de altfel niciodată nu ai știut nimic
am căutat o scăpare în nebunia bătută în cuie
dar niciun ascuțit nu se păstrează murdar într-o minte curată
alerg orașul în lung și în lat cu spatele
până când uit mersul
chiar dacă îmi privesc degetele de la picioare cu zâmbetul pe buze
nu înțeleg ce nevoie am de tălpi
de fiecare dată când mă târăsc
pe sub pământ
024.617
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dăian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dăian. “învață-mă să merg cu ochii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-daian-0038595/poezie/14003943/invata-ma-sa-merg-cu-ochiiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AIAIAprodu ioana irina✓Titlul este interesant insa textul pare putin detasat de ideea ta principala.
0
IBDistincție acordată
Un poem bun, cu imagini sugestive. Prima strofă mi s-a părut și cea mai bună, realizând echilibrul în economia poemului:
"când m-am născut
oamenii se stingeau pe la colțuri
doar unele glezne neterminate
aprindeau ziua dintr-un început în celălalt
al incubatorului"
Interesantă ideea universului ca un etern început în care tote lucrurile se continuă unele pe altele, pentru că se întâmplă uneori să fim prin evenimentele noastre interioare părți din acest incubator, cu oameni, idei, stări, sentimente care ne dau convingerea că uneori existăm, suntem, devenim sau ne credem inocenți, ne protejăm unii pe alții și apoi ne deconspirăm reciproc experiențele. Până când nu mai există decât o posibilitate:
"am căutat nebunia bătută în cuie
dar niciun ascuțit nu se păstrează murdar într-o minte curată
alerg orașul în lung și-n lat cu spatele
până când uit mersul"...
Las aici un semn luminos.
"când m-am născut
oamenii se stingeau pe la colțuri
doar unele glezne neterminate
aprindeau ziua dintr-un început în celălalt
al incubatorului"
Interesantă ideea universului ca un etern început în care tote lucrurile se continuă unele pe altele, pentru că se întâmplă uneori să fim prin evenimentele noastre interioare părți din acest incubator, cu oameni, idei, stări, sentimente care ne dau convingerea că uneori existăm, suntem, devenim sau ne credem inocenți, ne protejăm unii pe alții și apoi ne deconspirăm reciproc experiențele. Până când nu mai există decât o posibilitate:
"am căutat nebunia bătută în cuie
dar niciun ascuțit nu se păstrează murdar într-o minte curată
alerg orașul în lung și-n lat cu spatele
până când uit mersul"...
Las aici un semn luminos.
0