Poezie
sub podea tata cultiva speranță
1 min lectură·
Mediu
mi-am plănuit renașterea din cauza mamei
nu puteam să pășesc în viața ei
ca un avorton minunat
cel mai bine ar fi fost să mă fi lăsat în tremurarea zidului
unde își arunca grijile
lângă mine era un vraci de pietre care pieptăna
pielea necoaptă din unghiile ca un descântec
și formele mamei îngrămădite pe cer
nu le-am văzut niciodată
ce dacă nu era nimeni și eu mă vedeam nimic
crescusem atât de mult încât la cinci luni
nu încăpeam între culorile colțului
drept urmare vraciul
a apucat de piciorul stâng dihania
a tras cu toată puterea
pâna la rupt cu un pocnet subțire
și am ieșit ca o dare de seamă
în ochiul infectat cu văz al vindecătorului
zâmbetul spart de efort
în fond el m-a vindecat de moarte
nu a contat că aveam glezna zdrobită în palme
și mersul în cerc
am știut din start că la douăzeci de ani voi fi maestrul piruetelor
la șapte luni eram numai bun de luat acasă
și crescut sub podea în bucătăria de vară
până urma să am coastele înroșite și neterminate de maturitate
apoi mă voi prezenta mamei mele
cu Nichita în brațe
poate așa se va reîndrăgosti de mine
001223
0