Curand noi nu vom fi decat naluci
Sub ploaie si tacerea inteleapta,
Uitati sub viata, sub destine si sub cruci,
Noi vom afla ce dincolo ne-asteapta.
Dar totusi, sufletele celor dragi
In
Eu calator,
Tu calator,
Noi calatori.
Facem o calatorie
Al carui inceput
Numai Dumnezeu poate sti unde a fost
si al carei sfarsit,
daca exista sfarsit,
iI vom afla cu certitudine,
daca
Eu strain,
Tu straini,
Noi straini.
Traim impreuna
si nu cunoastem pe nimeni,
cu adevarat,
niciodaa.
Toti ne ascundem
in spatele aparentlor
si nu lasam sa se vada din noi
decat partea
De cand ma stiu tot caut,
deocamdata nu stiu ce,
dar am sa caut nestiutul pana la capat.
Cautand m-am trezit gresind.
Greseala a constientizat in mine
omul.
Din cand in cand
m-am trezit
Scorburi cioplite-n fagi cu coaja amara
Ascund in ele mierea milenara,
Plopi-s goliti de frunza verde
Si-n oasele de om viata se pierde.
Lastari de salcie ce plange vesnic
Iubirea mi se arde-n
Imi bat pasul lent pe stanca,
Am in mintea mea un vis,
M-am nascut in paradis,
Am sa mor de viata scurta.
Merg incet, privind la luna,
Contempland adancul clipei,
Ravnind claritatea
Ce liniste e-n tine si ce pace!...
Ce neputinta-n tine zace!...
Ce flori frumoase, ce copaci!...
Ce mult in liniste tu zaci!...
La tine vine trupul mort,
Vine cu scanduri, nu cu cort,
Vine sa
Neantul.
Imposibil de masurat
cu unitati de masura umane.
Sufletul.
Enigma eterna,
ascunzatoare a miracolelor
si camera secreta a fiintei umane,
nu poate fi cuprins
intre doua
Zi de zi
ma afund in
adancimea limpede a luminii
si zaresc la capatul marii treceri
o suspecta fapta
de-ncheiere.
Aceeasi ploaie deasupra mea,
aceiasi stropi rigizi
care intind zabrele de
Epuizare fizica,
munca abjecta,
activitate neintrerupta.
Gandurile mele mereu la tine !
Sensuri pierdute,
ratiune intunecata,
inima indurerata,
eu, trist.
Gandurile mele mereu la tine
O frageda iarna de-acuma se lasa,
Ce sfanta e lumea sub simple zapezi,
Ia sufletul drumul si vine acasa,
Zapada se lasa pe calme livezi.
Urmeaza viata o partie-ngusta
Facuta de talpi si de
Iubito, inchinat-am sufletul meu de sfant
altarului iubirii, credeam ca fac ce-i bine,
Am inventat un vers, o strofa, si-am inceput sa cant,
Crdeam ca moartea fuge daca te am pe tine.
M-am
Mai canta viorile trist,
Mai canta un gand pesimist,
Simti florea incet cum se trece
In vibratia trista si rece.
Mai e dirijorul pe scena,
Se tine de-a baghetei trena,
Mai canta pianul; de
Orasul luminilor calde
si-al strazilor reci si pustii,
Orasul pierdut intre sate
si prea vitregit de stihii.
Orasul cuvintelor mute,
al viselor moarte in zori,
Orasul cel plin de
Nu departe, se aude
cel mai infiorator sunet:
buhaitul pradatorilor noptii.
Miturile spun ca
bufnitele sunt vanatori de suflete.
cantecul bufnitei este un fel de
cantec al lebedei,
dar nu
Mi-e teama sa-ti spun, omule,
e adevarat :
suntem ce-am fost,
vom fi ce suntem ;
Din neputinta
noi nu ne putem schimba,
nimic nu s-a schimbat.
Aceleasi momente de tacere ne cuprind,
sus
