Poezie
Sindromul nimicului
inspirata de \"Poveste fara sfarsit\"
1 min lectură·
Mediu
In jurul meu, peste tot, nimic.
Eu, cu pupilele dilatate
de spaima
intrezaresc forme
fara noima,
din tremurul propriilor mele temeri
conturate.
Ma inconjoara infricosatoare
si imi soptesc
(cu glasul meu):
-Din nimic am venit,
nimic nu suntem,
nimic nu-ti vom lasa.
De azi esti al nostru
si vei avea
doar ce-ti vom da noi
adica...
nimic.
033665
0
