Poezie
Obsesiva întoarcere
- timp inutil regăsit -
1 min lectură·
Mediu
Pe lângă amintiri
mă trec încet,
uite: aici un scaun, dincolo o frunză,
pe-aproape de tine o lacrimă,
un zâmbet, un cerc,
din ce în ce mai mare,
din ce în ce mai îndepărtat.
Paradoxul obsesiv ne mângâie
cu labele sale păroase:
de dincolo de arbori nu mai văd decât pădurile de altădată,
liniștea, ca un nămol uscat,
pielea mea, mlaștină solară,
ochii mei, stol de Icari bolnavi.
Din mine însumi mai există doar
un templu al eului.
Pe piedestal, zeități legale:
uite, aici o lacrimă,
dincolo,
un scaun, o frunză,
mai sus,
o iubire, două, uscate și,
pe aproape de tine,
un zâmbet, un cerc.
Încet, pe lângă amintiri, eu
sau tu,
aservind obsesiva întoarcere…
001.800
0