Cioburi de alb

Sunt doar un mort cu tălpile mâncate
și globul înghițit de tot sub pleoape,
iluziile-ncep să mă îngroape
în zeamă de cuțite și halate.

Pot să plutesc de-acum pe șapte ape,
spălat în ser din aripi până-n coate,
cu venele din tâmple mai umflate
decât și perna, singura aproape.

N-am să arunc doar părțile mai bune
spre Dumnezeu și nici pe cele rele
înspre pământ, le las să se adune

într-o clepsidră spartă, cu acele
cioburi de alb, din care vârf de dune
mă vor trimite-ncet, pe bucățele…