fagurii de petrol ai orașului meu

prefer sa spun albastrul petrol in locul aurului negru, ca sa am si eu aceeasi libertate ca si tine, de a echilibra acest constrast de cantitate de data aceasta, printr-o arzatoare pata, si-n limbajul meu colorat asta inseamna rosul cadmiu, pentru ca, sa stabilim de la bun inceput, poemul se sprijina din toata greutatea lui pe un singur vers, care contrabalanseaza o suprafata intinsa:în grădina botanică frunzele mi le închipui asemenea mie pământ. aceasta e pata de rosu cadmiu.
si-apoi de aici incolo, i te vei arde ei, ca unul din fagurii crescuti sub frunza de petrol...

singura tenta de care eu fac abstractie acum aici e benzinaria aceea.. in povestea pe care eu vreau s-o citesc, dupa puterile mele, mai ca as fi in stare sa inlocuiesc ce e acolo, cu aurul negru..
esti daniel, intr-o iar alta si alta formula. sunt impresionata de tehnicile experimentale si de reprezentare pe care le stapanesti, atunci cand scrii poezie de dragoste.

Linea

Dana, mulțumesc,
e un text scris dintr-o „răsuflătură” a unui amalgam de stări, pe un fond gri-petrol,
fond care poate asigura catharsisul, jertfa,
așa că „benzinăria”, leagăn artificial și grăbit al combustiei din vremurile noi, își merită, pe deplin, locul, reclama :),

prima strofă, întreagă, se suprapune perfect concluziei tale finale, ce vine apoi e reclamă, desigur :)