Poezie
De nu s-ar fi-ntâmplat...
1 min lectură·
Mediu
Pe rând se duc izvoarele-n departe,
iar tulnicele cântă-n Maglavit,
eu scriu pe frunze carte după carte,
tu faci orice e mult mai de iubit.
Că-s lumi întregi în ochii tăi de noapte
și-i iarba verde-n ochii tăi de zi
că-s pas cu pas pe calea ta de lapte
și-n altceva nici nu m-aș hărăzi.
Că-n pielea ta se coace-o galaxie
și-o trecere a sferelor în cânt,
când doar cometă-s, ce-ar putea să-ți fie
măcar cât umbra râmei sub Pământ.
Că mierea-n tine cât în vis de urs e
și-n orice gest, și-n mersul legănat,
că ploile de stele ți-au fost scurse
în trup ca-ntr-un miracol înstelat.
Că-s zori de vis în degetele tale,
de mi le plimbi pe buze ca-ntr-un joc
și-apoi, trecând prin orele astrale,
de pleci un timp, eu nu mai sunt deloc.
Că mi se-ntâmplă, fără încetare,
să cred că orișicând m-aș fi născut,
nu aș fi fost nicicum din întâmplare,
ci doar menit pentru-a te fi avut…
Îți mulțumesc… De lumea minunată,
ce mult mai mult decât am scris îmi ești,
n-aș fi ştiut, desigur, niciodată,
de nu s-ar fi-ntâmplat să mă iubești…
001.744
0