Poezie
A mai trecut...
carpe diem
1 min lectură·
Mediu
„A mai trecut o toamnă-n orișicine…” -
Îi cânt romanțe seara-n solz de pește
iubirii mele, care mă iubește
și-atunci când mi se pare că se-abține.
Nici un cocor în zare nu-mi plutește,
pe sârme-s ciori, iar sârmele-s pe mine,
mă simt și nu’ș de ce așa de bine
ori doar mă mint de-acum dumnezeiește.
Trăiesc c-o mare poftă circulară
momentul meu de vesel surdomut
și-aud, ca-n vis, o tragică fanfară
ce ticăiește-a ceas neînceput
în glasul ei de prea-frumoasă fiară:
„O clipă ai. Sau nu. A mai trecut…”
001.633
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Bratu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 89
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Bratu. “A mai trecut....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-bratu/poezie/14116177/a-mai-trecutComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
