Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Madam, arăți teribil!

nă:)răvaș de amor

1 min lectură·
Mediu
Voiam să-ți spun c-am stare
de trist si irascibil,
dar starea mi-e-n schimbare,
îți jur - arăți teribil.
De-i toamna pe pornite
și plouă incredibil,
faci clipe fericite
oricui - arăți teribil!
Și tinerel ca bradu’,
și moș incorigibil,
și Roma, și Aradu’,
ar arde-arăți teribil!!
Chiar Terra axu-și mișcă,
deși imperceptibil,
iar lumea ți-e morișcă
în jur - arăți teribil!!!
Dar totu-i reversibil,
acum ca-n alte dăți:
Madam, arăți teribil –
păcat că doar arăți...
001.887
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
76
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Bratu. “Madam, arăți teribil!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-bratu/poezie/14078449/madam-arati-teribil

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.