Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Gropile orașului meu

sonet de sărbătoare

1 min lectură·
Mediu
Copacii goi sunt mângâiați de mâna
jilavă și cuprinsă de albeață
a cerului, iar toamna mai semeață
revine, când se-ncheie săptămâna.
Întregul târg e preschimbat la față,
forat, blocat, brăzdat cu anasâna
de primărie,-n luptă cu bătrâna
arhitectură, dis-de-dimineață.
Și-s razele ce-așteaptă în altare
să-nceapă sărbătoarea, iar afinii
tânjesc la ea și vin în număr mare,
buluc, spre coridoarele luminii,
din gropile orașului în care,
ca în capcane, pică pelerinii…
001.561
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
70
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Bratu. “Gropile orașului meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-bratu/poezie/14015837/gropile-orasului-meu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.