mândră corabie

clanul lui de la butoane s-a vărsat pe pupa goală
călărind pe tomberoane căpățânile își scoală
pieptul sus pe prova urii cărămida peste frunte
moșcangii și imaturii cu limbarițe cărunte

strâns uniți ca pacheboții împrejurul cui îi cară
pe deasupra când cu toții au ajuns pe dinafară
parcă zbiară la sirene și-au pus mugete de vacă
între coardele perene prima-ntâi dacă-or să treacă

printre nu și da cu botul desfăcut până la ceafă
înghițindu-ne înotul ca pe-o cruce epitafă
pusă-n suflul de minciună in și supra variată
velerim și velerună muritoare totodată

țara mea de geto-dacii tu corabie prin ani
cum de îți alegi cârmacii numai dintre șobolani?!