Daniel Aurelian Rădulescu

Înșelătoare rezonanță timpanică De înlănțuiri simbolice de semne, Feerii, de simț, capabile să-ndemne Putând crea efect d-explozie titanică. Din imemorial ne delectăm cantabil C-o sursă de

Te-am împărțit felii fugare, Mi te iau una la dejun... Să nu te-mpart cu oarecare Te tartinez cu ce-am mai bun. Mi-ești hrană zilnică pe veci, Te sorb, te gust, nici nu te-ncerc... La masa-mi

Mă-nchin la frumusețea-i, ce-i natura Fără perfectă simetrie, un tot anarhic; Copacii nu-s pătrați, nici tril dulceag-sarcastic... E totul inedit, un altfel, ca aventura. Parcă nici nu-mi

Pasant imperceptibil în spațiul citadin Își dedicând tot haru-n ruralul cabinet, Cu haina ades pe umăr se aplecând aldin Își cară-n pungi din fișele-ntocmite berechet. Din neiertată eroare

Mi-am privit, singur, sfera-gazdă-n zbor murindă, Mascând portocaliu, cu umbra-i gigantescă. Dar vai ce mică-i... O priveam, proiecție terestră \'n suspans straniu, disperând o Lună... să

Este mai mult de-o simplă închipuire, Adică, nu-i neapărat un trup, o fire. E o încercare, d-exprimare oarecare Fără pretenții certe, de finalizare. Este-o realitate existentă, evidentă, De

Fiori mă trec, explodez stele, De cîte ori te văd trecând... Devin nimic, un muribund; Se pierd și simțurile mele. Ești ca un vis de primăvară Cadână din file de basm; Am inima-n continu

Viziunea este veche, Dar o prefigurăm... Din acte o aflăm, Nu-i nouă, doar pereche. ”Bing-Bang” de goliciune; Trup trebuie expus Invocând pe Iisus De har, creațiune. Scop etalări-i

Ce programare curioasă; să fac copii care plecând de-acasă vor să nu-i mai știi!? Ce programare curioasă; să îmi propun argumentat ceva ce nu pot face -ah cum viața-i ofticoasă- de altul nu

Toți Vizii de cultură, avizii de hoții Din Videle de minte s-au pus a ne minți Că ne dau bunăstare, măresc nivel de trai... Și, își fac legi să scape de pușcării... Nu-i bai Când fac benzina

Nesfârșit, un fel de imensitate ce încă n-a ajuns la termen Și nu-și știe încotro s-apuce, în tot de ce va fi e un germen, Nevinovat, o doar sămânță cu încolțiri din moștenire, Un fir plăpând,

Castani bătrâni se înfrățesc în ramuri... ... Pătrund, în paradisul ineditului; e vară, cald, mă scald într-o răcoare, e plin de tineri care-și plimbă inimi în elanuri, își lasă galeș, fete, chip

Am câștigat timp laitmotiv, Am câștigat independență, Am câștigat o existență... Am câștigat, definitiv. Am câștigat miros de flori, Am câștigat mers vertical Am câștigat amor frugal... Am

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste, Au fost litere, ce nu se mai adună în nume Și, au rămas imaginile, toate de neșters, ce pacoste… Doar ele și cu pipăit, căldură, zâmbete de

E mintea parcă în nevralgie, Aproape în static apăsat, Pierzându-și fir fără să știe, Ca-n încâlceala de-un drogat. Din înăuntru răscolește Emetical propriul de sine, Iar văzul parcă se

M-a atins pe trotuar -se pieptănase-n dimineață- să-i plătesc mângâiere. N-am niciun numerar -Tocmai cheltuisem pe-o viață de albine- ce-au supt-o de miere. Nesfârșit mă întorc de-atunci s-o

În salturi, sufletu-mi tresalt La fulg ce văd în zbor penat; E sol de vierme-n vis de-nalt, E-un efemer înaripat. Fragil, sublim, ușor perlat, Este-n culori uluitoare Sau albul pur

Încerc într-un târziu să aflu ce-i esență din trecerea prin timp, galop de existență, căci naștere și moarte nu ar avea mobil la om, la vertebrate!?... Cum moartea-i la bacil... ... indus în

M-am spălat tot, cu trup și suflet, în albul albiei de-o viață Și mă căiesc că apa-i scursă-n canalul, cel duhnind cu toții, Curgându-mi gândurile pure în zadarul necitit al sorții De-un păpușar,

De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată, Făcută dintre noi și pură, desfrânată? Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe? Oare de ce-s o parte, Fortuna... și alta, umbre? Cât suntem de

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi, Atinsul pielii, toată buze înroșite De atâta sânge, lavă caldă de amândoi Și atâta dor strigat în șoapte înăbușite. Te-ai prelins toată, din torente un

Sunt infectat de dragoste -intim Te-am sângele ce zilnic mă-ncălzește- Mi-ești fiecare puls de bioritm... De nu te văd și trup mi se topește. Îmi sparge pieptul inima când bate -Cum

Trăiesc ca într-un ” déjà vu” Că ținte știu nu pot s-ating; Toți cei din jur mă fură, înving... Nimic nu e la fel acu'. Pe nimeni nu mai ai de pază... Toți spun ce trebuie să faci, Doar tu pe

Se naște el, Pământul, cu fiecare ființă, Ingurgitat și pus la loc ca o icoană, Ce face din bucăți, de secte, o credință, Ca fiind el, altfel pururi... Renaște om, iguană! Se moare, oare,