Daniel Aurelian Rădulescu

Pe firul dintre ani se înșiră apusuri, multe răsăriri neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un șirag plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag pe oceanul ce corali hrănește...

Ieri îmi voi face prima zi din viață răsturnând, un ”roller life”; Voi vomita tot ce-am ingurgitat, atâta, ”in disgust”, Îmi voi lipi din unghii, voi scuipa vin, voi refi treazul beat,

Se trec unduind pe trotuar, feminine, Cu pașii sunându-le-n nume, vocale Umplând parcă gol, de nu-s jambele goale Să încânte simțiri de dorinți submarine. Se ascund în mister sub colanții de

... fir, subțire, un peduncul parfumat, stamină suavă, cu obrazul de petală, vârful de iz fin, pistil, crudă, îmbobocind rozeu cu sclipiri de buze maci, dezgolind perle de nuferi de sub

Tot copil sunt, tot un pui Într-o inimă și-o minte; Ce le am la fel, pe-un cui, M-așteptând să mor cuminte. La-nceput visam să fiu Altfel decât ce eram; Curios ce-o să deviu... N-aveam timp,

Adulmec urmele lăsate de pașii ce-ai trecut călcând, Să simt bătăile de puls ce-mi lasă unde, ce uitasem Și alerg să prind din urmă totul, să iau clipitele pe rând, Că n-am știut că nu mai e, la

Mă cresc însămânțat în dublu strat de agar, Să nu pot fi atins, să-mi păstrez caractere, Dar uneori mă întind expus într-un frotiu, Mă colorând definitiv fixat într-o fuxină, să apar, La cine

Câți ani, privări, lectură, studiu, multe memorări Sunt un câștig visat sau pierdere asiduu asumată Dintr-un imbold interior -puțin indus spre noi cărări- Ce-ar face viața o oază diafană, mai

Mă iau de azi de băutură C-am mai avut de obicei; Să am mirosul spirt de gură, Prieteni mulți, multe idei. Așa-m și locul la tribună; Pot să vorbesc tot fără șir Și de greșesc, țuica-i

Iau timpul ca pe un elastic Și-l întind poză, o cocă, plastic, Îl subțiind, mai mult s-ajungă... Să nu deșire, îi fac dungă. Îl pliez bol, sfârșit s-ascundă, Că el îmi bate orice

M-am plictisit, profund, de mine Uitându-mă-n oglindă zilnic La trup, ce-mi îngrijesc în silnic... Și-i tot mai rău, nu e mai bine. Încerc mereu să pun, nu iau, Îi dau șanse de

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răcește între noi Și nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi Și râuri aburinde îngheață,

Câtă fulguială, când ca pufi de plopi, când răvășită Se scutură prin ger scârțos, se face-o crustă Ce lasă drum de țară o potecă-ngustă Și prin oraș mulțime abia zărită. Și-i dor de soarele sub

Cu siguranță ne prefacem; Amor ne este ineditul?!? De la-nceput îi vrem sfârșitul Și jurământul îl desfacem! Suntem într-o metamorfoză Și-apoteotic ne dorim; Țelul ne-atingem când

Mă tot întreb ce lumea vrea; de ce iubește ”complicat”, nu crede ”sincer”... răspicat, întortochind în van plăcerea? ... Nu intru-n joc, sunt un afeb, sau n-am talent de loc, încerc să

Vă las gust satisfăcut; v-am răspuns la ignorare, să scăpați de cazna mare să-mi vedeți numele slut, poezindu-mă-n prostie pe-acest site, ce ”naiv” vrea și mă plec, grăbesc pingea, să vă

Ascult buletin meteo ades și tot mă uit, mă uit pe hartă unde recunosc locuri trăite; la Râmnicul Sărat ales, lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă și-unde zăpezile-s vârtejuri troienite. Mă

Este cumva un mal, un stăvilar iubirii, Făcut din zile strânse, acumulate dig, Sau e oricând scânteie, să dezmorțească frig... Inimă, fără piept, bătând porți resimțirii?! Rămâne tot copil în

Mi-am pierdut, oh, iubitele închipuite, în foc, S-au mistuit de atâta, atâta frumusețe, Desfigurate, de durerea ce nu știe blândețe, În tragedia întâmplării, nedesmințită… joc. Le aud țipetele

Îmi iau încetinel bagajele din mine Și-ncep cu gânduri, minte cât mai e; Transfer în vise întrebările ”de ce?” La care n-am răspuns... Și-i tot mai rău, nu-i bine! Încerc să-mi caut gazdă

Am chemat sufletul la ordine și aproape neașteptat mi-a răspuns, după ce-l crezusem uitat în părinți, în iubiri trădătoare-n dezordine, în nenorociți ce s-au debarasat de el cum de părul

Ce stare de lipotimie relativă Îmi scurge tonusul, în grei genunchi Și inima-mi se zbate într-un junghi Și timp îmi ia, reacția paleativă. Sunt bradicardic, nu mai am paloare, Urechile mi se

Am încă irisul de cupru, De galbenul, de brun frunziș... Mi l-am făcut un ascunziș Să te-apăr nopți, să-ți fiu de lucru. Sunt beat de aromele de vii, Nu de licori, de nopți cu tine. Antale-am

Vă creșteți copii din furat Și nu aveți prejudecată. Nu știți, că-i lucru necurat, Că veți plăti, odat’ și-odată. Îi creșteți, într-o nesimțire; Ce văd, vor face, fac, la fel. Totul se