Daniel Aurelian Rădulescu

Felii subțiri, ca tomograful, mă tot citesc, mă gust din elemente, Să nu mă descompun pe ascuns, idei să nu se piardă, lente, Să rămân gol de seve, vise, să fiu un X de raze negre Pe-un film cu

M-am agățat de-un colț de lună ca de-o felie de melon alb, sidefat, lipit așa pe-un fundal pal de gri, sau bleu plouat -decolorat dup-un traseu de-o zi- ce nu știu a fost nebună, bună... E tot

Escala rutelor pretinse Din lumea mariajelor pe veci... Tumultul de minciuni pe buze ninse În avalanșe de rupturi, de inimi reci. Bărbați, femei necunoscute, Perpetuu se aruncă în

Cât de necaz mi-e, că de-o să dispar Voi lua cu mine în unicat lumii imagini Și sunete nu vor mai fi din corul planetar, Ce le-am doar eu în timpanu-mi fără margini. De pier eu, sigur piere o

Să nu muncești și s-ai venit, ai pomenit? Sau să muncești, să fi furat, e de-acceptat? Să îți pierzi timp în pregătit, ai pomenit? Sau să-ți plătești testul perfect, este

În diminețile de vară Se îngână zi cu noapte în triluri Și parcă inima-i ușoară, Cu gând de evadat, exiluri. În vara miezului de zi, În zumzetul, concert de gâze, Ai dor de-amici; cu ei să

Evit să-mi memorez părinți, pe mamă, Refuz să-mi calculez anii rămași. Îmi neg greșeli, trecute la urmași... Nu vreau să calculez nici tragedie, dramă! Tot mă opun la pierderea de zile, Spun

Am gândul dus la frumuseți Ce se ascund nopțile-n case; Ori de-ntuneric sunt fricoase?... Sau sunt promise, la băieți?! Fuioare fine, mici, adulte, Dispar treptat în miez d-amurg... Le-aș

S-a copleșit pământul De-un reavăn de parfum, E-o adiere vântul, Sunt zâmbete pe drum. E-un tril nestăpânit De gingași zburători, E-un zumzet de mierit Prin alb omăt de flori. E-o

Se-adună râu de-aluviuni în estuar Și de-un picior se șchioapătă o scoică Orbită de nisipu-n mâlul planetar... Se trage-n carapace ca-ntre sâni o doică. Își avalează sarea mărilor ajunse, Se

Stau pitit zilele să apari licurind, Să te păzesc în alb căuș de lună, Să-ți iei din poleitu-i de argint Noapte bună! Te aștept să calci pe drumul către casă În amurgu-n ciripituri mii, pe

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre Și straniu lumina e sursa de sumbre, Iar binele dat este-o sursă de rău Ce stă să distrugă orice, lăsând hău. Cuvânt nu ar fi fără a fi o

Dacă ar fi mai presus de egoism sentimentul și s-ar plânge necazul în cânt de corale, poate în viață orice drame -pierdut, accidentul...- s-ar zdrobi în fărâme, ușurând zile amare. Dacă ar fi

Se-oprește câteodată curs neașteptat; rămâne timpul suspendat, doar ție... Fără vreun recurs! Fără aviz, decis, conștient, ești desemnat de repetent; pierzi sensul... Ești pe

Câte duete disonante se chinuie într-un aberant gust de un fals predominant; motiv... vendete delirante. Sadism stupid de goale-ambiții de diletante problematici transformă simplu-n

V-au strâns aleșii asasini și v-au dat foc, V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei Mai bine oxigenați, hapsânii derbedei Și, nici răniți nu vă mai lasă trai, deloc. V-ascund printre spelunci, zise

Cât fals este-n enunțul ”de cuvânt”, Cu aluzie la cel ce îl respectă; Cum leac la rana ce-i infectă Și leacu-i doar o vorbă, legământ! Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog, Doar fapta

... am coborât pe scară, până în adâncul inimii și-am dat de uși închise, vreo șase, niciuna spartă, deși se încercase și cu bocanci în ele se lovise, de către mulți, din juru-mi întregimii și

Cu mângâieri de moale mătase-n catifea Atinge obrazul inimii în suavă tresărire Cu caldu-nfierbântat din bobul de cafea Prin pleoapele visând o amară înfiripire. Și păr în băiețești plete

A început școală pe 14-15... miliarde de ani lumină plecată-n spirale și așezată în aula rotind concentric și cu tablă neagră, în zgomot de urale explozive... Nu știu de lună că n-aveam orbite

Am pornit în mine dintr-un fir de păr, cel mai de sus ce stă mereu rebel și am alunecat ceva mai jos spre spate ’nainte de ceafa, ea dintre acele masate, ceva mai sus de unde am echilibrul, la un

De ce ne-am învățat cu mâine Simbolic, cum o nouă pâine; Ca să trăim un neștiut Făcut mult gând ș-un pic de lut? Este-o amânare a datoriei De-a face plinul farfuriei Cu crez de multe

Cât infinit se pierde în așteptări futile De nerecuperat și nu-i niciun remediu Să pliezi timp, să-și ia și el concediu, Să-și piardă văz… bătrân fără lentile. Nici schimb nu vrea, transfer de

O odă ar merita ce leacul făptuiește; Resuscitare când bătaia e pierdută Cu propriul său, ca-ntr-un război civil, redută Ce stă să cadă în trădare mișelește. Nu-i doar uzura inamic de