Daniel Aurelian Rădulescu

Un clipocit de gălăgie Stă-nfipt pe-un cablu de curent În frac cu pana-n furculiță; Roșu-grena pe sub bărbie Cu glas nestăpânit, strident Și pieptul alb ca o igliță. E-n cercetare de

Aș vrea să fiu pământului, de uscat, o oază Să poposească timp, din mine să se adape Și să rămân miraj, îi păcălind etate… La lumi reînnoite, o nesfârșită frază. Ce mult aș vrea la fluvii să

Mi-am scos din suflet la mezat Cu gând să facă toți la fel Și doar mă simt ostracizat Mă pedepsind, fără vreun țel. N-am ascunzișuri de substanță, Trăiesc în limita rușinii, Am crez de

Îngrozitor ce negru poate fi nevăzul Și mai îngrozitor, de cunoșteai lumină, Ce o uităm; doar lipsa-i dă statutul de divină, Altfel n-am ști nici fericirea, dacă-i rozul! Ar fi un simplu simț

La premar... zarvă-n comună ! Toți veniți în gură cască Stau și-așteptă să să-adună; ...Nici dă vite nu le...pas(c)ă. Că i-a claxonat din luncă Mic cu mare toți să vină. Pă părinți copii

... s-a sleit de vlagă până și ceasul, într-o lume bulimică ce-așteaptă să mănânce timpul rămas spre întoarcerea la sursa de gene și-n vârful speranței stă aprinsă în cerc lustra imensă, orbitoare,

Răspundeți-mi la o-ntrebare; Vă convoc, toți oamenii de știință, Cu astrologi, profeți, oricare Și cu imami, cu popi... credință... ... Lăsați deoparte diferende, Stați toți la masa

Imensul în absolut duce lipsă-n măsură Căci nu timp și nici spațiu nu îi sunt etalon. Suntem duși în neant, unicate-n natură Clipa-i clip de-un scenariu, o fărâmă din tom. Tot ce-i timp de

Pe câți am cunoscut, pe câte, Stau toți în mintea-mi, nume slute; Doar poze pe-un mixaj-mister, Pe-un raft de film de-un emisfer... Le scot ”on play” cu gândul dus Dintr-un trecut de mult

Mi-am plătit pentru toți, ce-am avut cunoscut, colegii De școală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri, Să pot să fiu apa, ce mă

Curge din nou puritatea, se-așterne Cum fața de masă scrobită să-mbie Și voal de mireasă se lasă în trenă Să spele cu cast peste țarn-adormită Lăsând doar scaieți broderii ca pe perne Și-arbuști

Mă doare suflet de candriu Când vine desculț papugiu Pe la oraș, fără de școală Să-mi țină lecții de morală El, nespălatul nici pe minte Ce mă ia tot de gol, mă minte Cu-ai lui nătângi, tot

◦c. Nu este permisă utilizarea majusculelor pentru cuvinte sau propoziții întregi. Nu vor fi aprobate textele care nu au titlul înscris în câmpul special destinat acestuia. De

Pare-a fi doar un plus superlativ Paradoxal, un academic acceptat; Ca și cum ființa-i pleonasm la ”existat” Și dorul de-a trăi etern, un laitmotiv. Nu știu ce-i să trăiești peste trăit, Dar am

Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând La primele răcori de cald ca un porumb de floricele Și parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând, Iar inima ar plezni nebună

De ce Ioane, tu Mărie, n-aveți frică de procurori, Voi, ce munciți atâta timp, gând nu rămâne de putori, Să faceți planuri de hoții, sau să stați într-o flecăreală Și, vă școliți să reușiți, că

Mi-am pus de azi un prag la cât, la cât să fur… Ceva la 10 milioane, d-”euroi” ”bien sur”, Că așa se poartă acuma, tare de cap, dur Și-n judecată, n-ajung… Țara are ”une Cour”! Am lăsat pragul

V-ați lămurit de ce nimic nu merge? Pentru că nu-i nevoie de înțelepciune! Se tot preferă ieftinul! ”Probat” se șterge! Maturitatea coaptă-i deficit... de rațiune!? Se poartă tinerețea în exces

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine, Ecoul de pas fin, ”Alooo... Ça va?” chaque jour Și, n-am speranța trează că vei mai face un tur Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine. Când știu

Mi-e scârbă de democrație - Stați, nu vă repeziți, e doar la voi o tragedie - Nu-n general ... De cea de-aici, din deal. Iubesc democrația - Stați nu vă-n veseliți, cea ce-mi păstrează

Ca umbre, albite în cânepie paloare, Cu păr un bumbac, rar de secete-n fire, Mișcând șovăielnic reala amintire, Pășesc gânditori… cu mirări de stupoare. Arar de pasaj pe trotuare prea

De la bunica ascultam prin’70 Povești cu o Regină din alt timp Ce cobora-n calești, cu har și nimb Pe-n drum de colb, la fel ca azi... poteci. Și tatăl meu, copil desculț, vedea Alai regesc în

E un cult, de-un timp, în talismane, Fetișuri, mult paranormal Și-i tot mai mult plâns de icoane, Iar cler, e-o firmă... Imoral! Minciuna spusă, o zi în urmă, Interpretată-i ”hors