Poezie
Și Mai... ploios
Altceva decât ce este... Nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
Se scurge ploaia iar, în mai, sfârșit de-un început de vară
Și ating cu ea ghețari topiți, aisberguri, Arctic pe-a mea țară,
De aceea gând călătorește, se diluează în ape, în picuri
Ca diamant, pe sticla casei, de la mașină, ’n lichizi licuri.
Băltoaca își ridică țepi pierzându-se-n halou de cercuri
Topind diluviul, nesfârșit de-o sâmbătă, început cu miercuri,
Iar lumea toată e ascunsă, în loc să-și spele din păcate
În șiroiul vechilor milenii, evaporat, lacrimi vărsate.
Mai sfârâie din când în când un treacăt de automobil,
Sau sub umbrelă, strâns de mână, răzbate glas de... eu, copil...
Pământul, parcă tot ar fierbe spărgând baloane efemere,
Rotunde, mici pe praf muiat, făcut un mâl de sparte sfere.
Numai copacii nu se ascund ca iarba, grâu în câmp, ori flori
Ce-au învățat să rabde nor de atâtea ori, de atâtea ori.
O vrabie, în bătăi grupate de aripi, zboară în acolade...
Și eu, topit în dor de muză visez, să las poem, balade...
04.05.2014
00711
0