Daniel Aurelian Rădulescu

De ce nu scrieți de contemporani? Fiți cronicarii timpului trăit! Eroi pot fi miniștri, scriitori, țărani... Împărtășiți, din clipa ce-a murit! Valoarea documentului e-n adevăr Și este

... e lecția de chirurgie -unde pe viu se taie în carne vie, cu instrumente atât de vechi, caduce, probabil moștenite din străbuni, etrusce- se scoate, rând pe rând, laparatomic, orice țesut,

Aș vrea să mor într-o vară Să nu-nghețe sufletu-mi-n zbor S-am lume puhoi stând afară Ce-mi plânge plecatul, de dor. Aș vrea să mor într-o vară Să nu simt pământ că mi-e rece, S-am inima

Să-mi fi furat of țara, să-mi fi furat trecutul ? Să plâng pământ, pe buni jucând abil pe hâtrul ? Să am mândrii, dispreț spre ce-l stabil rămas e ? Să fiu îndoctrinatul unei pretinse rase ? să

Oh, blegi ce sunteți De nici nu vedeți; Tinerețea-i calculată... Nu-nsă după dată!? Este un multiplu, În fond e un ciclu; Cifre-n repetare... Prin acumulare! Veșnic întrebați, Vă tot

Te pierd în dragoste-n fațete, Nu mai am glas de epitete, Te redescopăr dor mereu, Cum nuanțele de-un curcubeu. Te știu din gust, de prima oară Când am crezut că-i într-o doară... Mă regăsesc

O fi un semn când ziua-i nota zece la fericire și destin de început de prunci de mamă și de-un debut -înspre tot mai bătrân, bunic, cum se mai spune- când poți vărsa o lacrimă deși e-o

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri, Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaște Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri, Dacă se întorc cum

Starletele s-au dus de mult, se bălăcind în vampe dive -Nu cu talent și har, cu stil- cu dezgoliri și invective De mascul-sex pe limbă îl dând, des, tare, cu guri sparte Ce-ndrugă spusele, cuvânt,

SunT îmbarcatuL într-uN caR alegoriC, îN nesfârșiT AvânT - speratuL buN- haR metaforiC de-uN trăiT DE minE; dE truP răvășiT diN minteA-mI desprinsà PE oricE, cE ruP, spășiT priN înainteA-mI...

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege; încă de când și tatăl și bunica chipu-i întrupau... E tot ce am mai drag, e singura poveste adevărată, e tot de ce mă doare și mi-e dor, cel ce-ar putea

Mă doare visul neîmplinit, că m-apasă pe creier, Cum sufletul mă doare că muzica nu mai imită greier. Și spiritul mă doare îngrozitor că nu mai am izvor de spiritual, Căci dialogu-i surd, un

Imaginați-vă o altă boltă a cerului; numai de negru... Nicio sclipire de revoltă în smoala-ntinsă pe de-a întregu. Pe-un cer lugubru, mortuar fără oceli, pe sfera cavă, ar fi cum ziarul, doar

Stă soarele-n ”purple”, cu sufletul stins De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut, Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis, Adânc înecat… pe Univers lăsând slut. E sunet mai gol, doar în scoici

Înțepături în crusta bej-albă-gri lucind Subțire ca o tijă de papură din grind, Cu păr galben-nisip în buclă, peste guler, În mâna înmănușată ce-are un afiș cu ”Shuller” C-o inimă aprinsă de roșu

Sub pleoape o strâng și mult aș da S-am chipu’ angelic, alb, perlat, Tăiat precis, fin, scump carat, Sclipind ca diamantu’... o Anda. Pe dinți îmi simt buze, ce n-am, Ca de-un

Cât fără fundament este să credeți Că totu-n viață adevărul vă decide, Un fel de obiect extraterestru... și purcedeți, Vă lăsați pradă; câștigați înspre a vă vinde?!? Visați dreptăți s-aveți,

Te vreau în poza de hublou Te vreau mereu, te vreau din nou... Să-ți fiu etern, în zbor, erou Te vreau mereu, te vreau din nou... Să-ți dau planajul de condor Te vreau mereu, te vreau cu

Din naștere toți suntem o parte din trecut, Cu viitor cu tot ce alții îl tot amână Într-un mesaj nescris, predat din mână în mână... Parcă așa mă simt mai scump, propriu-mi avut. M-am pus pe

Țin pleoapa strânsă, să nu ard în razele de-un august-soare și ochii sunt cărbuni încinși, aprinși din neagra depărtare, iar gându’ înfierbântat străbate din călătorii de corp

Aștept autobuzul ce te duce... E în stație și nu vrei să cobori. Sunt între, viață, moarte, la răscruce... De ce-mi faci suflet greu... să mă omori? Nu vezi că mă topesc și nu mai pot, Am

Câte amintiri am de la fermă; nebun s-agăț neveste crude ce se umpleau-n delir de spermă plecând acasă stoarse... ude. Câtă plăcere nebunească găseam să le pătrund în geamăt țipând; ”ce

În principal (nu așa clar) Bătrânel pe scăunel Și bețivanul rege-n sat, Bunică împletind tighel Și versu-aproape înjurat, Iubirea; ”Te iubesc,ooo, tu...” Și proza lungă, poezie, Ascunsul

Aș vrea să scriu cu mâna stângă și de la dreapta începând, ca în arabă... ar fi ca o reînnoire, cu plecarea-n viitor, ce se prezumă că l-aș ști deja, mi s-ar întoarce tot romanul vieții, de la