Poezie
Mă sprijineam într-un sărut
2 min lectură·
Mediu
Mă sprijineam într-un sărut
Tot caut de secole fără încetare
O amintire, ce sufletul o poartă
Primul sărut, din prima încarnare,
Ca un blestem pecetluit de soartă.
Eram un fluture frumos,
Iar tu, boboc de floare.
Am fost atras de-al tău miros
De frunze verzi și roșia-ți culoare.
Mă sprijineam intr-un sărut
Pe-a tale buze de mătase,
Petalele îți tremurau tăcut,
Se deschideau sfioase.
În fiecare zi, ai așteptat sărutul,
Și glasul mut al fluturelui efemer,
Sub tine se usca pământul.
Iar sufletu-mi îndrăgostit, se inălța spre cer.
La masa zeilor m-am dus, a cere îndurare,
Să te renaști și să mă nasc din nou,
Să avem același chip,să avem o-nfățișare,
Suflete s-avem pereche, ca voce și ecou.
Au vrut să vadă când va muri iubirea.
Pe tine o căprioară te-au făcut,
Pe mine, fir de iarbă ce-ți urmărea privirea
Tânjind la umedele-ți buze, mă lăsam păscut.
Am renăscut în râu, sau soare-n asfințit,
Tu nufăr alb, sau mândra lună, a nopților crăiasă.
Acum sânt om și sufletu-a simțit
Că ești femeie și vreau să-mi fii mireasă.
Te chem să-ți dau iubire, iubire să îți cer,
Dar sufletu-ți se teme, uitat-a glasul mut.
Nu recunoaște vocea fluturelui efemer,
Ce pe buze de mătase, stătea într-un sărut.
Dance I.
012.663
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dance ioan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 208
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
dance ioan. “Mă sprijineam într-un sărut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dance-ioan/poezie/1749579/ma-sprijineam-intr-un-sarutComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Pe-a tale buze de mătase\"
poezia are expresivitate, lasand impact asupra imaginatiei;
placuta la citit. Felicitari!