Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pe coate și genunchi lângă altar

1 min lectură·
Mediu
Pe coate și genunchi lângă altar
Pe coate și genunchi lângă altar,
Un om ce greu își duce crucea,
Cu ochii plânși se roagă iar.
Doar el în gând și-aude vocea.
Privește lung la sfinții din icoane
Și-și spune ruga printre dinți.
Nu ți-am cerut prea multe doamne
Dar vreau acuma să m-asculți!
Ești bun, se spune despre tine,
Deși îi faci pe oameni să se teamă,
Îi lași să zacă-n lacrimi și suspine
Ești surd atuncea când te cheamă.
La tine s-au rugat străbunii mei
Dar i-ai lovit cu multă milă
Le-ai pus pe cruce ani mulți, grei
Și nu ți-a fost de tine silă.
Săraci cerșesc la tine îndurare
Dar tu-i ajuți și-i ierți doar pe mișei
Ce-ți spun o rugă la ultima suflare.
De ce să mă mai rog la sfinți și dumnezei?
Ce ai însemna de am uita de tine
Și te-am lăsa să zaci în marea ta uitare?
Ai fi la fel de slab și umilit ca mine
Și nu ți-ar cere nimeni îndurare.
Ai dispărea ca zeii din Olimp
Cu tot cu sfinții din icoane
Și-ai fi legendă, uitată-n timp,
Ar fi potopul tau și-al nostru doamne.
Dance I.
001.969
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
195
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

dance ioan. “Pe coate și genunchi lângă altar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dance-ioan/poezie/13904127/pe-coate-si-genunchi-langa-altar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.