Dana Logigan

Pentru că mi-a plăcut mult, am considerat să las un semn al trecerii mele în această pagină.

Uneori suferința autoprovocată lasă urme adânci și scrijelește în palmă o altă linie a vieții. Suntem autori ai propriilor iubiri, ai propriilor vieți. Depinde de fiecare cât de mult îi dăm timpului voie să se oprească în loc. Un poem bun, care place mult și de care mi-era dor. Dacă aș putea, aș atârna și eu o steluță, poate-poate va face un pic de lumină la tine, prietene drag. :)

Ana are mere
Iar dorul de copilărie amploarea si durerea unui adio.
Un poem cu imagini inedite, În care autorul creează o stare de nostalgie, de întoarcere către oglinda sufletului nostru...
Place.
Revin.

Las o pată de cerneală...
Citindu-ți poemele am simțit uneori o voce răzvrătită, alteori o resemnare . Însă de fiecare dată mesajul a fost transmis cu nerv. Stăpânești cuvântul sau el pe tine... Una din două… Titlul de aici e sugestiv; inițial nu știam ce înseamnă, dar iată că te-apropii de legalitate…  În viață toate rugăciunile sunt ascultate; însă învățăm mai târziu că nu e bine să ceri totul de la început fără să oferi ceva la schimb…apoi cerem puținul și el vine…dar în puținul acesta iubirile dor cel mai mult fiindcă nu au loc să-și ridice cuiburile …copacii par a avea rădăcinile spre cer, legea gravitației funcționează oricum… asta ar fi normalitatea, în rest oameni și oameni…poet nu poți fi, dacă nu ești tu… Îmi place, las o pată de apreciere… mai trec pe aici.

Fiecare destin plătește tributul, asemeni corăbiilor în timpul naufragiului. Căderea este inevitabilă . Aripile frânte n-o mai pot elibera acum...e Ea la poarta unui nou început, însă destinul e generos atunci când pereții sunt albi....Oricum nu poți deschide o ușă fără a o închide pe alta...
Stă în puterea noastră să pășim desculți, sinceri, bătătorindu-ne propria inimă ca un lan de maci roșii și scoțând lumina din ea...totul până la descifrarea ultimului indiciu...