Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

de drag

(re)prezentare de suflet

2 min lectură·
Mediu
Nu în jos zice treptele duc spre nicăieri de
acolo vin eu alege o floare lasă pare o iluzie / nu e
pescărușii abia dacă ajung la țărm tremuri
nu în jos dacă simți că îți vine să te dezbraci
de toate stările ia-mi mîinile încearcă să sari peste
ei norii au culorile sângelui tău o mare ți s-a scurs
din vene nu vezi pescărușii abia dacă se întorc
tu ești de vină că te uiți la treptele acelea duc / nicăieri
vrei să-ți arăt închide ochii spune amin
dacă nu m-ai crezut acum suntem goi
de suflete nu te bucuri nu plângi nu mă iubești
e bine așa
drumul nu e greu te uiți în palmă ți-l găsești
singură
eu te iubesc pot să aștept pe scări dacă îmi
promiți că nu-mi mai vezi picioarele
ne vom construi o casă
care nu urcă niciunde nici nu coboară
oriunde aici
numai nu fi tristă marea va fi furioasă
va ucide toți pescărușii eu voi muri de dorul tău
zice întinde mâna
și cealaltă așa se ține un copil în brațe
aproape de sân acolo e odihna
ce zici îl cumpărăm de la dumnezeu într-o
zi îți va scrie ce frumoasă ești mamă
o poveste îți va ascunde cu toate visele lui
te vei uita
la scări le vei acoperi cu palmele
palmele îți vor prinde rădăcini spre cer
vei arunca scările pentru el
o vei face și mă vei întreba dacă mai am
flori pentru tine
de drag îți voi prinde flori în păr
crizanteme toamna trandafiri vara primăvara
lalele flori de geață iarna când anotmpurile nu vor
mai fi nicăieri niciodată flori de stele îți voi prine în păr
de acolo vin
pescărușii mi s-au întors la țărm
nisipurile ard la picioarele mele
nicio scară
copilul îmi spune ce frumoasă ești azi mamă
de drag numai
de drag
el
mă așteaptă / niciunde
de drag vin pescărușii la țărmuri numai de drag
015401
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
323
Citire
2 min
Versuri
47
Actualizat

Cum sa citezi

dana constantin. “de drag.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-constantin/poezie/237062/de-drag

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@sorin-olariuSO
Sorin Olariu

Ureaza-i si din partea mea La Multi Ani copilului tau minunat care iti spune mereu: \"ce frumoasa esti, mama!\"

PS: El de ce nu mai scrie poezii pe site?

\"Photo
0