Povești din țara lui elian

Era odată spre înserarea lumii un copac singur, uscat și bătrîn. Toate păsările cerului și alte viețuitoare treceau înspre țările lor fără să îl întrebe despre ce mai face spune și vede el de acolo, nici un semn nu venea pentru el dinspre oameni, trecuseră multe vieți lungi, murite de bătrînețe, cînd sătul de ce vedea el peste marginea lumi, hotărî într-o dimineață să plece la drum înspre casă. Să tot fi trecut toate anotimpurile de vreo 3 ori cînd înspre seară, obosit, flămînd și fără de frunze ajunge la locul întîmplării sale de demult, acolo își găsește doar umbra stînd pe o piatră albă, plictisită și fără de rost, păi ce faci tu aici singură, o întreabă copacul uscat și bătrîn, păi te așteptam să murim naibii odată că m-am plictist de cînd te aștept. Uite așa a murit copacul nostru cu umbra lui cu tot. Tot povestea spune despre un copil nu prea isteț, nu prea cuminte, cam singur cîteodată dar nu prea mult. Copilul avea un cerc roșu, toată ziua se juca la marginea pădurii cu el, toate animalele sălbatice sau nu veneau să se uite la el și să rîdă. Într-o zi, din nebăgare de seamă, a căzut în cerc și nu l-au mai găsit nici pînă în ziua de azi. Altă poveste ar fi cea despre Elian. Elian era odată, pe vremea cînd oamenii nu scriau poezii și nici nu prea trăiau în general prin versuri, un cuvînt ce își tot căuta litere să le prindă la pălărie, tot căutînd el așa de dimineață pînă seara spre noapte, găsește la umbra unui copac ascuns un copil cu cercul, își dă el pălăria jos și îi spune cercului, ia vin\' mă aici să te fac literă. Cînd ajunge acasă bucuros de litera nouă își dă pălăria jos și vede cum deodată, ies din ea, un copac și un copil. Așa a apărut țara lui Elian.