scrisoare de la Polul Nord

nu știu de ce în ultima vreme
oamenii par tot mai departe
tot mai departe îmi spun
coborând în fugă treptele ce duc înspre mine
refuzul memoriei-album de familie
atâtea locuri goale la masă
doar Dumnezeu aici și jaluzelele trase
câteva cărți cu numele meu
desenat subțire pe prima copertă
cam atât
nu am supraviețuit cuvintelor-iglu

port în alb distanțe înșirate pe un fir de ață
le ronțăi ca pe niște bucăți de turtă dulce uscată
nu e îndeajuns

ascult diminețile cum pleacă de la mine cu zgomot
uneori uită să mai revină acoperite de nopți cu vise tulburi
nu știu cum se face dar am accese de un romantism feroce
atunci îmi iau numele și mă ofer leilor neuciși la timp cu tandrețe
ca întotdeauna leii devin mici animale domestice și îmi zâmbesc inutil
aproape dizgrațios desigur plictisitor

aici la Polul Nord e bine
am topit zăpezile
și am reușit să plantez floarea-soarelui pe aproape 250 de hectare
soarele e orb luna absentă
piticii tropăie cuminți prin grădină cu felinarele aprinse

am construit niște gări foarte mici de provincie
le-am dăruit câteva trenuri cu ferestre murdare
și locomotive cu abur
în loc să îmi mulțumească au plecat la mare

uneori îmi vine să tac și să scriu cărți de 700 de pagini
apoi când nimeni nu se așteaptă să încep a le recita în piața publică
chiar așa
de astăzi tac și mă apuc de treabă
asta înseamnă că mai plantez vreo 50 de hectare cu fluturi și vreo 30 cu nopți albe
ca să fie pământul rotund
am să cobor la prima într-o bună și îndepărtată zi
sunt foarte sigură că atunci va ninge la Polul Nord

asculta poezia in lectura autoarei