Poezie
monolog în oglindă
2 min lectură·
Mediu
morții nu se întorc și nu mai au nimic de spus
abia acum când desfrunzesc cu privirea copacul orb din fața geamului meu alb înțeleg
mi-au trebuit 1000 de anotimpuri pentru un apus de carpetă subțire
iar acum
iată
mâinile îmi transpiră a teamă și în mine locuiesc vocile celor plecați
bântui cu grație somnul felinarelor aprinse pe timp de furtună
pești uriași se zbat pe nisipurile gri ale plecărilor mele
ne adoarme ziua în pământul uscat al nimicului
prin smârcuri la capăt de pasăre albă lumea își deschide pântecul uriaș
ar fi trebuit să ne decolorăm sângele prea albastru
să ne redăm intacți părinților
ar fi trebuit să ascundem sub lespezi grele dezgustul sila nimicul
toate neputințele ce ne domesticesc alergarea cailor negri peste vaste câmpii
nimic din toate acestea nu s-a întâmplat
am văzut oameni ascunși într-o imensă tristețe
oameni murmurându-și aproape credibil insomniile
am văzut granitul strălucind în munți ce se nășteau din mare
și câte ploi neștiute de nimeni au săpat riduri fine pe surafața oglinzilor mute
nu am pierdut decât conturul zâmbetului odată argintiu
străluminând fantastic urmele celor pe care i-am învins
liniștea incertitudinilor și drumul ne vor purta de grijă mereu
e semn dinspre ape
sărbătoarea unei veri care ne găsește aproape bătrâni
decupăm sentimente
pentru nicicând
asculta poezia in lectura autoarei
abia acum când desfrunzesc cu privirea copacul orb din fața geamului meu alb înțeleg
mi-au trebuit 1000 de anotimpuri pentru un apus de carpetă subțire
iar acum
iată
mâinile îmi transpiră a teamă și în mine locuiesc vocile celor plecați
bântui cu grație somnul felinarelor aprinse pe timp de furtună
pești uriași se zbat pe nisipurile gri ale plecărilor mele
ne adoarme ziua în pământul uscat al nimicului
prin smârcuri la capăt de pasăre albă lumea își deschide pântecul uriaș
ar fi trebuit să ne decolorăm sângele prea albastru
să ne redăm intacți părinților
ar fi trebuit să ascundem sub lespezi grele dezgustul sila nimicul
toate neputințele ce ne domesticesc alergarea cailor negri peste vaste câmpii
nimic din toate acestea nu s-a întâmplat
am văzut oameni ascunși într-o imensă tristețe
oameni murmurându-și aproape credibil insomniile
am văzut granitul strălucind în munți ce se nășteau din mare
și câte ploi neștiute de nimeni au săpat riduri fine pe surafața oglinzilor mute
nu am pierdut decât conturul zâmbetului odată argintiu
străluminând fantastic urmele celor pe care i-am învins
liniștea incertitudinilor și drumul ne vor purta de grijă mereu
e semn dinspre ape
sărbătoarea unei veri care ne găsește aproape bătrâni
decupăm sentimente
pentru nicicând
asculta poezia in lectura autoarei
055.413
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 218
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “monolog în oglindă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/248212/monolog-in-oglindaComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MPMPMihai C. Petrian✓E o explozie de culori in textul tau, care, desi neaglomerate, dau senzatia unui delir. Oamenii \"ascunsi intr-o imensa tristete\" impregneaza intreaga materie a poeziei, uniformizand sentimentul de dezolare care planeaza asupra acestor personaje firave, care suntem in definitiv noi toti.
0
BDraga Dana, sper sa nu stergi aceasta poezie care mi-a ajuns la suflet... da, cateodata trebuie sa ne decoloram sangele prea albastru, trebuie sa stergem culoarea artificiala de pe noi pentru a fi mai simpli si mai buni.
La buna vedere!
Cu drag,
Cristina
PS: inca iti mai datorez niste garofite :)
La buna vedere!
Cu drag,
Cristina
PS: inca iti mai datorez niste garofite :)
0
AC\"decupăm sentimente
pentru nicicând\",
poate nu stim sa fim noi insine mereu dar vine o zi cand
\"ar ... trebui să ascundem sub lespezi grele dezgustul sila nimicul\"
pentru a ne reda noua insine certitudinea ca nu am pierdut decat ...iluziile!
dana, aprecieri pentru genealitatea evocarii ce permite fiecaruia un neasteptat moment reflexiv asupra \"semnelor\" existentiale. multa inspiratie! amalia
pentru nicicând\",
poate nu stim sa fim noi insine mereu dar vine o zi cand
\"ar ... trebui să ascundem sub lespezi grele dezgustul sila nimicul\"
pentru a ne reda noua insine certitudinea ca nu am pierdut decat ...iluziile!
dana, aprecieri pentru genealitatea evocarii ce permite fiecaruia un neasteptat moment reflexiv asupra \"semnelor\" existentiale. multa inspiratie! amalia
0