cântec de seară cu lună șuie

venea din sensul prea opus acestei lumi haotice și strâmbe
un biet amarnic și firav bărbat
creșteau în urma lui priviri păduri
cadavre de doamne multe spre toamne
câmpii bătuți erau cu grație dezinvoltă
hihi
uri
haha
uri
dalbi sâni de veștede domnițe
tot tresăreau de zor
sub ii fără nicio altiță
rujuri uscate farduri șterse cu grijă


noi n-am știut nicicând a ne privi
fără coduri de bare
fără vreun gest reflex de lehamite surdă
în iarbă ruginea cuminte cătarea puștii noastre
mereu stâlceam cuvântul fraier ce ne ieșea pe gură
doar
urăăă
măăăă
urăăă
uăăăă


de-a gurii lui sălbatică lumină
nici veneticii frați de cetină prea verde
nici moartea morții noastre
și nici normalul descris în vreo baladă oarbă
nu-și mai găseau firescul

de-și deschidea lumina ochilor prea cruzi
îndată sori 1000 și aprigi paparuzi
pierzaniei dădeau ocol și rouă
ei
ce să-i faci
era spre lună șuie
el ne era spre nouă

îi luasem viața pe umeri într-o doară
apa ne era bună dar chioară
pâinea uscată și multă
tot ne munceam și frământam absurdul
dădeam câte un vers albastru la mezat
fără păcat
un alt poet mai aprig și-l închidea în casă
îl sugruma cu rost și-l mai plimba din când în când
prin ceață

venea un bărbat dintr-un sens mult prea opus
când să îi dau de veste că Dânsul chiar este
hop
nici nu mi-am dat seama cum și de ce
uite așa deodată
am plecat.

ascultă poezia în lectura autoarei