Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Atât de aproape de cer...

1 min lectură·
Mediu
Flăcări de gheață se scaldă în lacrimi
Și-n zbuciumul tandru mi-alunecă clipa,
Iar venele-mi poartă dulceața în patimi -
Acolo... departe - adunându-mi risipa.
Și plâng printre gene aduceri aminte
Din timpuri în care se naște secunda
În care-am zâmbit, peste gheața fierbinte
Zămislind voluptăți... iar iubirea, fecunda,
Prin cețuri turcoaz își chema curcubeul
Cu glas de cocori ce-și căutau primăvara,
Numai cerul din aripi a rămas panaceul
Nadirului alb, deslușindu-i povara.
Nisipuri obtuze prin clepsidre-mi înșiră
Destinul pierdut pe-un tărâm efemer,
Iar instinctu-mi șoptește, pe acorduri de liră,
Că mi-e dragostea atât de aproape de cer.
001.851
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
97
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Dan SÎRBU. “Atât de aproape de cer....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-sirbu/poezie/130836/atat-de-aproape-de-cer

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.