Poezie
Inutilitate
din lamentările unei societăți impotente
1 min lectură·
Mediu
Ne lamentăm și vrem să fim curați
Într-un prezent – istorie murdară
Pentru cei care, azi, le suntem tați,
Iar mâine moștenesc starea precară
A societății-n care ce a fost
Nici zeii nu mai pot nimic să schimbe
Și-n care mai apare câte-un prost
Ce se-ncăpățânează să își plimbe
Prezența, fredonând cu nonșalanță
Refrenul unei demnități în lașitate,
În fața societății-n discrepanță
Cu tot ceea ce-nseamnă realitate.
Iluziile noastre ‘mbătrânesc,
N-avem moralitatea necesară
Să recunoaștem, cum ar fi firesc,
Că suntem inutili – așa, ‘ntr-o doară...
Frustrările ne nasc dezamăgiri
Ce se transformă în resentimente,
Iar lumea-i plină de neîmpliniri
Scăldate-n grele lacrimi, permanente.
Și ne-ncăpățânăm să mai sperăm
La ajutoare venite din afară
Și ne complacem... și nu observăm
Cum se așterne lenea peste țară.
001891
0