de dragoste II

O metaforă curat masculină, femeia iubită după ce a plecat. Aș răspunde printr-un vers ad-hoc: cu adevărat numai acum o iubești plecată, deși acum nu mai e adevărată... E un poem frumos ca muzicalitate...

Iubirea în forma ei abstractă, dematerializată, pură, aproape un simulacru de iubire, creat din cuvinte ușoare ce conțin sensuri grele. Emoționează această respirație tăiată a autorului, resemnarea lui, transformată în ironie, lejeritatea spaimelor și concizia cu care conturezi o absență, un vid. Impresionată, Tama.

multumesc

oare nu toti facem la fel, fie barbati, fie femei? asa incat nu cred ca are vreo legatura cu faptul ca sunt barbat.in primul rand suntem oameni, apoi ne impartim in barbati si femei. si cred ca toti am simtit macar odata in viata, reala valoarea unei fiinte abia atunci cand am pierdut-o. asa ca repet, nu are nici o legatura cu faptul ca sunt barbat. si apoi fiecare om e unic, si atunci ceea ce simte el e la fel. si inca ceva, iubirea e frumoasa asa cum e ea. ce conteaza ca, acum nu mai e adevarata?

eu cred ca te inseli, nu e o matafora curat masculina. toti suntem oameni si cred ca toti am simtit reala valoare a unei fiinte abia atunci cand nu mai e langa noi. suntem oameni si abia apoi ne impartim in barbati si femei.

Faptul ca egositul din fiecare se revolta (si implicit i se pare ca iubeste mai mult in absenta) nu inseamna ca apreciem mai mult ce nu mai avem. Este o consecinta fireasca a dorului si a regretelor. Si poate chiar faptul ca iubim mai mult sau cu adevarat cand nu mai exista decat trecut, e o dovada a lipsei de iubire! Oricum, romanticul si vesnic tristul ar aprecia atitudinea poeziei si muzicalitate ei.

si inca ceva maria. ce conteaza ca \"acum nu mai e adevarata\"? ce iubirea lui van gogh era adevarata? ca si-a taiat urechea pentru prostituata aceea. ce conteaza ca e tarzie? important e ca exista. si suntem aici, nu pentru a judeca din punct de vedere feminin ori masculin, ori pentru a judeca subiectele. nu exista subiect despre care nu se poate scrie. diferenta dintre marii scriitori si ceilalti nu e de adevarat-neadevarat, ori de subiect, ci de cum spui lucrurile. acuma sa nu se interpreteze ca eu ma cred un mare scriitor. deci judeca-mi tehnica. la buna scriere

nu, te inseli, egoistul din noi nu ne lasa sa iubim niciodata. nici in trecut, nici acum si nici in viitor. nici in prezenta si nici in absenta. nu, cand iubim cu adevarat nu mai suntem egoisti. oare pe dumnezeu cum il iubim? daca il iubim, si asa ne laudam, ca doar nu e langa noi. penelopa oare cum a iubit? dar e adevarat, trebuie sa iubim acum, si nu maine. si inca ceva, nu as vrea sa fiu judecat, pentru ca si asa ma judec eu destul pentru ce am facut si pentru ce nu. da poate ca e o poezie pentru romantici, dar as fi preferat o judecata a felului de a spune ce spun, si nu a motivului pentru care am scris textul. pentru ca repet, nu exista subiecte despre care sa nu se poata face texte. multumesc