Dan Norea

Ce onoare și plezir
să fii rudă
cu Shakespeare !
(Aurel Sibiceanu)

Ce onoare pentru Dan,
e coleg
cu Sibicean !


Mitrule, din cei trei-patru pereți cu cărți, unul e plin cu Biblioteca pentru toți. Nr. 1, cel cu Eminescu, l-am avut succesiv, mai întâi volumul cu copertă roșie, care s-a rupt pe vremea mea, apoi cel reeditat, cu copertă colorată, pe care l-au rupt copiii.
Trebuie să menționez că am schimbat titlul (Biblioteca pentru (t)hoți) ca urmare a catrenului tău. Așa că vin acum cu mulțumiri.

Florinel, mulțam pentru aprecieri. Ori e o coincidență, ori ai mirosit tu ceva: chiar m-am apucat să lucrez la un volum de epigrame. Asta înseamnă selecția, gruparea și ordonarea epigramelor scrise între 2005 și 2010. Dacă mențin ritmul actual, sper ca prin martie să iasă de sub tipar.

Mitrule, sigur că am cultură generală. Doar am terminat nu numai o facultate, ci și liceul. :)

Vali, textul tău m-a făcut în primul rând să-mi aduc aminte de învățătoarea mea, pe care și acum mi-o amintesc cu o dragoste respectuoasă, pe care n-am mai avut-o pentru niciun alt dascăl. Mulți ani după ce părăsisem școala și orașul, o vizitam acasă o dată pe an, depănam amintiri și ea îmi spunea:
- Viorel, tu o să ajungi scriitor.
O lungă perioadă am fost doar scriitor de programe. Dar dacă astăzi încerc să fiu \"scriitor\" în sensul normal al cuvântului, o fac și în amintirea ei.

Pomeneam de ambele ipostaze. Am fost și profesor de informatică, la un liceu și la un colegiu. Și, deși eram numai profesor asociat, am avut bucuria ca la întâlnirile de 10 și de 20 ani, să mă caute și să mă cheme, deși nu mai predam demult. Am avut elevi care au urmat aceeași facultate cu mine, iar una din ele mi-a devenit colegă de birou. Acum e undeva în America, pe un salariu inimaginabil.

Pentru aceste (re)amintiri, Vali, se cuvine să-ți mulțumesc. Și să te felicit nu numai pentru emoția iscată, dar și pentru calitatea scriiturii.

O epigramă bună, cu tot ce-i trebuie - prozodie corectă, construcție care pregătește bine o poantă surprinzătoare.
Care poantă e un exemplu de cum poți folosi un joc de cuvinte, combinând un omonim cu un contrast (dezgolită - nedescoperită).
Ioane, felicitări!

Nicolae Tomescu, mulțam pentru aprecieri. În privința poemului cu \"desculț în iarbă\", am altă părere. Mi-am petrecut o bună parte din verile copilăriei desculț. Acum, la vârsta asta, atunci când am ocazia să merg desculț prin iarbă, automat îmi vin în minte niște amintiri dragi, de pe vremea când eram copil lipsit de griji. Deci, momentul pe care îl surprind este cel de acum. Senzația vine prin tălpi și, prin sistemul nervos, ajunge nu numai la creier, ci și la suflet.

Nelu, nu mai știu dacă am citit vreodată fabula lui Petrone, dar e cert că în acest moment îmi era total necunoscută. Părerea mea e că ai preluat ideea și ai îmbunătățit-o prin adăugarea unui al treilea sens, adaptând-o corect la context. Așa că îmi mențin felicitările.

Gabriel-Vincențiu Mălăescu, am mai spus-o de câteva ori: acum vreo 15 ani, văzând că:
- timpul trece, iar eu n-avusesem parte de prea multe lucruri bune;
- toate lucrurile bune sunt ilegale, imorale sau îngrașă;
- sunt un om cu frică de lege și de Dumnezeu
am hotărât să mă îngraș.
Ca urmare, în câțiva ani am pus pe mine cca 20 kilograme, sărind de la 80 la 100. Acum încerc să mai scap de kilograme, fără să renunț la prea multe lucruri bune.
Cât despre sinceritate, asta ține de orgoliul personal. Pe mine m-a ferit Dumnezeu de așa ceva.
Că un bărbat e bine să știe câte ceva din domeniile gospodăriei, numai pentru motivul că \"nu se știe când are nevoie\", cu asta nu sunt de acord. Când ai nevoie, înveți. Dovadă vie sunt eu, care mă descurc destul de bine, în ciuda pățaniilor din text.
Părerea mea este că un om (nu numai bărbații) trebuie să știe foarte bine câteva lucruri, cu care să contribuie la viața socială la nivelul de sus. În rest, trebuie să aibă capacitatea de a se descurca la momentul potrivit. Fie învățând pe moment, fie apelând la cei care se pricep. Doar toată lumea trebuie să trăiască, nu?

Nene Aurele, din păcate vremea ecuațiilor a trecut. N-am mai fost la agățat necunoscute din timpul facultății. Ulterior, problemele se rezolvau de la sine - erau suficiente cunoscutele... Până m-am însurat, bineînțeles, când am constatat (vorba unei epigrame) că niciodată nu-ți cunoști nevasta suficient de bine.


Expertă în călcat cămăși și pături,
-Mi-a spus Petrone - calcă și pe alături,
Dar dac-o încălzești doar cu palavre,
Îți spune Gârda: calcă pe cadavre!

Nelu, în versul 2 cred că e necesară o cratimă, altfel ai o silabă în plus. Tot în plus (după mine) e și referirea la Petrone, pe care n-o înțeleg. Dar mi-a plăcut teribil faptul că ai folosit un omonim (a călca) cu trei sensuri diferite, toate bine integrate în epigramă. Felicitări, mă întreb când se vor putea acorda steluțe comentariilor.


Florinel, mă bucur că te-am provocat, ăsta e avantajul agoniei. Cred că peste jumătate din texte (altfel, cât se poate de originale) mi-au fost sugerate de texte sau comentarii de pe agonia.


Maria, mulțam pentru revenire.

Maria, să știi că mi-am recitit textul. Toate lucrurile de acolo sunt adevărate sută la sută. Niciun pic de imaginație. Uneori, viața bate filmul.
Mulțam de semn.

Îți scriu din Cluj, de ce să mă prefac?
Să ai succes în viața de burlac!
Pe-aici e frig, dar Leni este bine...

PS: Ai vrea să te anunț când vine?
(Un prieten)


Vederea ta nespus m-a bucurat.
Mă bucur tare că m-anunți când vine,
Căci am un musafir, o damă bine.
PS:
Soția ta-i expertă la călcat.

Florinel, sesizez o oarecare ranchiună, îndreptatată împotriva categoriei de bărbat cu atributul \"soț\". Aș putea să mă disculp, povestind niște amintiri din tinerețe, în care devenisem expert în spălat bebelușii la fund, precum și în frecatul aragazului. Dar știu c-o fac degeaba, tu nu cu mine ai ce ai.
\"Adrisanta\" Ina se reprofilase la un moment dat. A adăugat la genurile literare unul nou - scriitor de bloguri. Avea domenii, era o adevărată latifundiară. Și pe domeniile alea mai semăna din când în când și câte o pastilă umoristică. În ultima vreme, din ce în ce mai rar. Într-un fel, ăsta e unul din scopurile textului de față, s-o zgândăr puțin, e păcat de talentul ei.

Doruleț, îmi pare rău să aud că mama ta are probleme de sănătate. Deși n-o cunosc, urează-i din partea mea, te rog, multă sănătate și viață lungă! Urare de care vei beneficia și tu, implicit.

Anca, mulțumesc de semn. Buna ta e o înțeleaptă, iar vorbele ei pot fi generalizate - toate lucrurile bune se simt abia când nu le mai ai. De exemplu, sănătatea. Sau diverse chestii pe care ți le interzic medicii - sarea, dulciurile...

Cornel, știam demult că unul din lucrurile care ne leagă e pedanteria. Ca un exemplu, dacă înainte mai lăsam patul nefăcut (că doar nu dormeam singur în el), acum mi-l fac conștiincios în fiecare dimineață. La protestul unui adevărat burlac \"Dar nu-l vede nimeni!\" răspund \"Îl văd eu\".
Cu finalul ai dreptate. Am simțit și eu asta, dar aseară eram prea obosit. În dimineața asta am venit hotărât să-l schimb, înainte de a-ți citi comentariul.
Mulțam de aprecieri.

Ottilia, adevărul este că am scris primul haiku gândindu-mă la învățătoarea mea, de care îmi amintesc și acum cu drag. Dar, din păcate, \"învățătoare\" are prea multe silabe.
În rest, ai intuit bine - în al doilea e un pic de ironie, iar în al treilea spiritul Crăciunului. L-am scris chiar atunci, dar abia acum m-am învrednicit să-l postez.
Mulțam pentru semnul lăsat.

Prezinți un ciclu infinit,
De-aceea sincer te îndemn
Să fii atentă înzecit...
Și nora ta va bate-n lemn.

Dacă mă-nsor(sau mă mărit)
Te înfiez, Dănuț, și... gata;
Plecăm în Franța, la ciordit,
Pupa-te-ar tetea... mama... tata!
(I_k)

Că mă-nfiezi, eu cred că-i foarte bine,
Dar am un fix și mi se pune pata:
Când te însori, indiferent cu cine,
Atuncea vreau ca să mă pupe tata.

Nae, ca sa nu mai cauți pe google, îți spun eu: doamna Nache Mamier Angela este o colegă de site (în particular, stabilită în Franța de mulți ani, dar nu cred că are importanță) care, în câteva rânduri, a condamnat textele umor umoriști îndreptate pe rând \"împotriva\" celor două minorități, una etnică (țiganii), alta sexuală (gay), acuzându-i pe autori de intoleranță.

În privința explicației solicitată de tine, a făcut-o mai bine decât mine colegul Aurel Sibiceanu, căruia îi mulțumesc pe această cale. De fapt, îmi întoarce un ajutor de acum câteva zile. :)

E cu adevărat o epigramă pe gustul meu.
Prozodia e OK (nu mai folosesc expresia \"impecabilă\" de când mi s-a demonstrat că nu e chiar așa).
Poanta tocmai a fost descrisă de Nae Bunduri și se încadrează la \"jocuri de cuvinte\". Cum jocurile de cuvinte sunt de mai multe feluri (rebusiștii le știu mai bine), aici poanta se bazează pe omonimia cuvântului \"primă\". La aceste tipuri de poantă, rigorile sunt mai multe:
- să nu mai fi fost folosită;
- jocul de cuvinte să nu fie pur și simplu aruncat în ultimul vers, ci să constituie o poantă, deci să aibă doza de umor necesară unei epigrame;
- construcția să fie naturală.
Ca unul care am la activ asemenea epigrame, pot afirma că ultimul criteriu e cel mai dificil. După ce ai stabilit deja poanta, îți ia mult timp să construiești epigrama astfel încât ambele sensuri ale omonimului să sune firesc. Cu alte cuvinte, din cele trei etape ale epigramei (poanta, prozodia și construcția), în asemenea cazuri construcția te omoară.
Cum, după mine, Cornel a soluționat cu măiestrie toate aceste probleme, consider că epigrama merită o steluță.

Aș mai face câteva considerații despre steluțe, asta pentru că am acest drept de foarte puțin timp și impresiile încă nu s-au tocit. Conform regulamentului, acorzi o steluță unui text pe care îl consideri valoros și ești obligat să justifici. Dar, ca orice apreciere din artă, nu ai cum să nu fii subiectiv. Dacă te trezești cu fața la cearșaf (sau ești obosit, sau citești pe fugă), nu acorzi nicio steluță în ziua aceea, nici măcar unui premiant Nobel. Dacă în schimb ești bine dispus și găsești un text bun (nu neapărat cel mai bun din săptămâna aceea), îi dai steluță. Cu alte cuvinte, contează destul de mult impresia de moment.

Cornel, scuze că am făcut aceste divagații la textul tău. Dar este un exemplu tipic și nu puteam să ratez ocazia. Epigrama ta este exact genul de epigramă care îmi ajunge la suflet. Cu alte cuvinte, a contat (puțin) și gustul, nu numai valoarea propriu-zisă.

Nae, cred că poantele bazate pe jocuri de cuvinte meritau mai multă atenție. Eventual împărțite pe subcategorii - omonime, sinonime, ligamente... Părerea lui Mircea Trifu (și nu numai a lui) are la bază, probabil, credința multora că jocul de cuvinte poate înlocui poanta și, de aici, abundența de epigrame slabe. Dar, ca la orice alt tip de poantă, epigramele slabe nu trebuie să ducă la căderea în derizoriu a metodei. O epigramă bună bazată pe un joc de cuvinte surprinzător va fi totdeauna un adevărat deliciu.
După mine, marele defect al jocurilor de cuvinte este altul: nu se pretează la recitare.

Felicitări pentru material, este cât se poate de util. Am citit deja și partea a doua și cred că ar trebui dezvoltat cu mai multe exemple, de ambele tipuri, așa DA și așa NU.

O epigramă excelent realizată.
Prozodia impecabilă, cu o rimă frumoasă.
Poanta este bine pregătită printr-un discurs asemănător celor ținute de guvernanți.
Este una din epigramele care conțin simultan satiră și umor. Ce-i drept, un umor cam negru, dar asta nu-i scade din valoare, dimpotrivă.

Mi-a plăcut și am semnat
Norea, dascălu\' din sat.

Sunt Lăcătuș, om cu idei;
Ofer centuri de castitate
Pentru domnițe măritate...
Când sunt chemat, ofer și chei.

Textul, deși parte a unui roman, poate fi apreciat și separat ca o proză scurtă, umoristică. Povestea curge frumos, cursiv, fără poticneli sau paragrafe inutile, dialogul e natural, umorul suculent.
Singurul lucru pe care nu-l înțeleg este referirea la Epoca de Aur. Cred că oricare din elementele acțiunii se poate întâmpla și în zilele noastre. Dar asta e o nedumerire și nu un reproș.
Cristi Ghinea, succes ! Îți urez ca romanul să crească precum Prâslea cel Voinic, adică patru episoade în loc de unul. Și, când va fi gata, să ne spui de unde-l putem cumpăra.

E apă tot ce spui, de ploaie,
Nu te-aștepta să te aplaud;
Defecte am și eu o droaie,
Dar nu îmi place să mă laud.