Dan Norea

Gata, Eugen, m-ai convins. Modific conform sugestiilor tale.

Galant, îi agăț mărțișoare
Dar sânu-i frumos mă îmbată,
Mă uit delicat și pe dată
Văd dublu... mă-mbăt și mai tare...


Glumesc, dar în continuare cred că, atâta vreme cât descriu faptul că sânul unei femei mă îmbată, aceasta este expresia unui sentiment delicat și poate constitui un compliment galant.
E drept că ultimul vers are altă tonalitate, dar nu la 180 grade, în sensul că nu vin cu o jignire, ci cu autoironie. Deci o înțepătură la adresa mea, nu a femeii. Hai să zicem că e un madrigal epigramatic. :)

Anda, presupun că e plecat de acasă, prea n-a răspuns la niciunul din cele trei telefoane din anuar. Așa că vin și eu tot pe calea aceasta cu urările.

Tataie, de ziua dumitale:
- Multă inspirație, deci multe succese!
- Multă sănătate, deci viață lungă!
- Multe împliniri, deci mulțumire deplină!
- Multă iubire, deci fericire cât cuprinde!
(Eu ți-aș ura multE iubirI, dar dacă se-mplinește urarea?)

Dan Norea

Eugen, într-un fel, ți-ai răspuns singur. Ultimul madrigal citat se cheamă "Madrigal trist". Al meu e un madrigal vesel.
De ce madrigal? Pentru că e vorba de sânii unei femei. Unul mă îmbată. Al doilea mă amețește și mai tare.
De ce vesel? Pentru că are umor, un umor pe care l-ai sesizat și tu, ba chiar și un pic de autoironie. Singura diferență e că umorul nu e involuntar. Poate dă impresia asta, din cauza unei concluzii paradoxale - beția provocată de un sân, cel pe care agăț mărțișorul, mă face să văd dublu. Adică să văd și al doilea sân. Dar pe asta scontasem. Deci nu e umor involuntar.
Poți spune invers: nu e suficient umor pentru o epigramă. Exact din cauza asta am preferat să-i spun madrigal. Dacă titlul e cel care te deranjează, citește "Catren de 1 Martie".

Cu cele trei puncte urmate de cratimă ai dreptate. Dar eu zic că se poate citi într-un ritm acceptabil. Oricum, nu e un catren atât de bun încât să merite să îl îmbunătățesc.

cu braț sleit și tremurat,
în pat lîngă nevastă-sa,
i-a pus un mărțișor, galant.
ah,mă înțepi dar eu nu vreau așa...
(Ioan Postolache-Doljești)

Îmi permit să modific, din motive de prozodie - rimă, ritm, măsură.

Stând amândoi lejer în pat,
Un mărțișor i-a pus în piept.
"Văd că ești pus pe înțepat,
Nu te opri, eu asta-aștept!"


Și eu mă simt îngrozitor.
Am palpitații, amețeală,
Că soața-mi cere-un mărțișor
Cu tracțiune integrală!
(Neculai Lunca)

Drept mărțișor, a vrut mașină
Dar, spuneți voi, am eu vreo vină?
A trebuit s-adorm în zori
C-a vrut de 4x4... ori.


După iubiri trecătoare,
Vezi, doar când anii-s bătrâni,
Că și nevasta ta are
Două urechi și doi sâni.
(Eugen Sfichi)

Te corectez, la anii mei bătrâni,
Din toate, DOAR nevasta are sâni,
La altă damă, este pură artă,
Ce se-ncadrează la "natură moartă".


De îi "agăți" și-o sărutare,
Norică, să te iei în mâni
Când dublu vezi și ți se pare
Că ai în față patru sâni!
(Ion Diviza)

Dacă dublezi așa de zece ori,
E necesar un drum la psihiatru:
Ajung să văd un kil de sânișori
Sau, mai exact, 1024.

Vin cu una mai veche, ușor adaptată.


Pe-autostrăzi și ulicioare
Noi n-avem cratere lunare,
Căci la ivirea-n timp, reiese
Că-s mult mai dese.

La anii noștri cei bătrâni,
Să n-aștepți mărețe fapte,
Căci dibuitul pe la sâni
Te îmbată și de lapte.
(Ion Cuzuioc)

La anii mei atâta de bătrâni
Când ochii văd, iar inima tot cere,
Aștept să curgă, dibuind la sâni,
Din stângul lapte și din dreptul miere.


Visezi frumos...

Este clar, te-mbeți cu apă
Care foarte rece e
Și că buzele îți crapă…
Apropo, mai tare ce?
(Nelu Gârda)..................ultimul vers face toate paralele!

Tot întorcând pe față și pe dos
Catrenul tău c-o notă de amar,
Constat că dacă eu visez frumos,
Tu încă ești la faza de coșmar.

Iar dacă astăzi Nicolae Luncă,
Nostalgic, ne îmbie cu o rimă,
Tăceri ascunse vin spre noi și spun că
E-un atentat, dar nu e chiar o crimă.
:)


Pentru că:
- am prins iarna din '53-'54, cea în care zmeii, balaurii și alte dihănii au troienit întreg cuprinsul țării;
- eram licean acum patruzeci și cinci de ani (anul ăsta avem întâlnirea de patruzeci de ani de la terminarea facultății! nu-mi vine să cred că am muncit atât de mult);
- balada de față ne amintește de dulceața versului clasic;
- are o muzicalitate și o cursivitate care te îmbie să o reciți cu voce tare;
- are o prozodie fără cusur;
- autorul stăpânește bine figurile de stil și alege metaforele cele mai potrivite pentru a isca fiori și nostalgie;
... vin cu o primă stea din ninsoarea prezisă de Nelu Gârda.

L-am cumpărat dar nu v-am spus
Mai scump și-am luat doar un loc,
Dar soața-i mulțumită foc...
Vrea după moarte suprapus.
(Mitru)


Mitrule, vin cu una mai veche, care schimbă complet punctul de vedere:


În criptă, așa i-a-ngropat,
El jos, ea mai sus, doar nițel.
E Mitru pe veci supărat:
Și-acum stă cu fundul la el.

pardon

Daruri vreau să îmi procur,
Șefa să-mi binedispun:
Cumpăr pentru-ntâi un șnur,
Pentru opt iau un săpun.


Nelu, cum bine zicea Ion Diviza, pentru prozodie, umor și originalitate, setul de mărțișoare merită (încă) o stea.

Bia, ai dreptate, ultimele două sunt senryu-ri. Mă bucur că ai subliniat asta, nu știam dacă e destul de evident, mai ales la ultimul - moștenitorii sunt cei care, în momentul unui deces, au ceva de împărțit.

Cât privește primul poem, problema pusă de Dan (este sau nu haiku) mi se pare incitantă. Într-adevăr, în haiku nu sunt recomandabile unele figuri de stil - epitete, comparații, metafore... De epitet aici nu poate fi vorba, dar pot apărea acuzații de metaforă sau, mai la obiect, de personalizare. Să vă explic cum am gândit eu.
Am lăsat premeditat o oarecare ambiguitate, prin două elemente. Mai întâi dublul sens al cuvântului "stea" - o patinatoare de excepție este o stea. În varianta inițială versul trei era chiar mai explicit - "Steaua Nordului", dar am renunțat, pentru că e o sintagmă mai puțin cunoscută. Apoi, ceea ce te poate duce cu gândul la un concurs de patinaj este primul vers, care sugerează că toți spectatorii își țin răsuflarea.
Personalizarea, în mod oficial, nu există. O stea nu alunecă pe gheață, dar reflexia ei da. Așa o vede orice privitor, deci e descrierea, cu elemente simple, a unui element din natură. Dar, în subtext, îți poți imagina că steaua polară patinează cu grație, iar natura întreagă o urmărește în liniște, cu emoție.
Dacă reușești să păstrezi limita, ambiguitatea este unul din elementele care îi sporesc valoarea unui haiku. Lucru pe care tu, Bia, l-ai sesizat și îți mulțumesc pentru nota zece.

Sunt major în primul an
Și-am o mare bucurie
Căci un politician
M-a scăpat de feciorie!

Se vede cine are-un ban:
Cumpărător la Nelu fuse
Diviza, deci un moldovean,
Iar pentru constănțeni - un rus e.

Acum trei zile, când am aflat cum poate fi procurat volumul, am făcut comandă la editură. Azi am primit deja volumul ramburs.
Așa că, Liviu, îmi ești dator un autograf. La vară mai vii la Vama Veche?

Cuceritor, viteaz, trufaș…
De bună seamă, i-s urmaș.
(Nelu Gârda)


Ai în spate, negreșit,
Un strămoș obraznic:
Ion-Vodă cel Cumplit
Sau Ivan cel Groaznic.
:)

Când Eba, fiind bugetară,
Ca europarlamentară,
A dat un exemplu acasă...
Ați tot cârcotit că-i botoasă.

Nu pierd eu zilele-n bodegi,
C-un țoi sau c-o drăguță,
Dar pe-Agonia nopți întregi
La „Crîșma lui Bicuță”.

Ottilia, e de bine, asta înseamnă că n-ai avut niciodată emoții din cauza unor berze. :)

Elena, ideea de a îmbina haiku-ul cu ghicitoarea nu e a mea, e o provocare lansată de Cornel Atanasiu. Faptul că ai citit misterele (ghicitori mai mult retorice) gata dezlegate se poate întâmpla la orice ghicitoare. Contează cât de mult ești pe fază.

De mulți ani îmi doresc să ajung la cârciuma lui Bicuță. Cum nu sunt sigur că asta se va întâmpla vreodată, m-ar bucura nespus dacă ar ajunge ea la mine. Să ne comunici o filieră de achiziție.
Felicitări, Liviu și la mai multe (volume, nu cârciumi)!
Dan Norea

Ottilia, sincer să fiu, credeam că mai ambiguă e a doua ghicitoare, cea cu bufnița. Ultima e doar un remake după câteva senryu-ri mai vechi de-ale mele:

Primăvara

O barză spre cuib -
Femei îngrijorate
Pun sperietori


Toamna

Berzele pleacă -
Iarna va fi grea însă
Femeile nu


Primul vers "crește-un V pe cer" spune destul de clar că berzele (care zboară în formație de V) vin, nu pleacă.