Kigo de iarnă

primul este haiku zic eu, iar celelalte două sînt poeme senryu, căci se vede clar umorul. mi-au plăcut toate, dar mă opresc la primul haiku, care are o imagine foarte frumoasă. l-am citit și mi-am imaginat steaua pe gheață. foarte frumos poem și lasă o pace în suflet. mi-a plăcut această contemplare a nopții și a stelei care strălucește pentru toți la fel. e pace în poemul acesta și eu zic că i-aș da nota zece. ai folosit tare bine verbul a aluneca. mă imaginez cum merg și alături de mine pe gheață alunecă ateaua. da, pot spune că pe mine m-a cucerit acest poem. îmi place simplitatea redată. o simplitate atît de firească.

am trecut pe la tine colega, bia

"pe gheață alunecă
steaua polară"
DN

D-na Rusu, dar "steaua care alunecă" nu este o figură de stil (mai exact un epitet)? deci poate fi un haicu?

Bia, ai dreptate, ultimele două sunt senryu-ri. Mă bucur că ai subliniat asta, nu știam dacă e destul de evident, mai ales la ultimul - moștenitorii sunt cei care, în momentul unui deces, au ceva de împărțit.

Cât privește primul poem, problema pusă de Dan (este sau nu haiku) mi se pare incitantă. Într-adevăr, în haiku nu sunt recomandabile unele figuri de stil - epitete, comparații, metafore... De epitet aici nu poate fi vorba, dar pot apărea acuzații de metaforă sau, mai la obiect, de personalizare. Să vă explic cum am gândit eu.
Am lăsat premeditat o oarecare ambiguitate, prin două elemente. Mai întâi dublul sens al cuvântului "stea" - o patinatoare de excepție este o stea. În varianta inițială versul trei era chiar mai explicit - "Steaua Nordului", dar am renunțat, pentru că e o sintagmă mai puțin cunoscută. Apoi, ceea ce te poate duce cu gândul la un concurs de patinaj este primul vers, care sugerează că toți spectatorii își țin răsuflarea.
Personalizarea, în mod oficial, nu există. O stea nu alunecă pe gheață, dar reflexia ei da. Așa o vede orice privitor, deci e descrierea, cu elemente simple, a unui element din natură. Dar, în subtext, îți poți imagina că steaua polară patinează cu grație, iar natura întreagă o urmărește în liniște, cu emoție.
Dacă reușești să păstrezi limita, ambiguitatea este unul din elementele care îi sporesc valoarea unui haiku. Lucru pe care tu, Bia, l-ai sesizat și îți mulțumesc pentru nota zece.