Dan Norea

Trebuie să fii mai atentă, mai explicită în mesaje. Iată, Laurențiu, care a scos până acum o singură carte, s-a simțit vizat, deși mi se pare clar că nu asta ai exprimat prin \"omul unei singure cărți\". :)

La rândul meu, m-am simțit vizat cu expresia \"vocația pedagogică a unor cetățeni internauți esopico-socratici-antonpaniarzi...\", pentru că tocmai îi făcusem o mică observație lui Laurențiu. :)
Recitind, mi-am dat seama că te referi la epigramiști în general, pe un ton mai degrabă admirativ. Dar e preferabil să se înțeleagă la prima citire, oamenii sunt grăbiți în ziua de azi. :)

Cred că ai pus prea multe negații. Probabil ai vrut să spui \"nu pot evita o comparație\".

Compasiunea, ca și mila, nu poate fi exprimată \"cu\" cineva ci \"pentru\" cineva.
În rest, ideea e bună.

Cu \"tardivă\" cazusem de acord încă de la primul comm al lui Eugen Pohonțu. N-am înlocuit în text ca să nu-și piardă sensul comentariile.

Cu întrebarea \"ce\" de la primul tristih, eu credeam că așa se interpretează:
- ce face pisoiul ? se adăpostește de căldură
- când ? într-un iulie torid
- unde ? la umbra câinelui, prietenul său

Despre căprioară nu știu ce să zic. Propun să o împușcăm, chiar dacă Labiș, undeva acolo sus, ne boscorodește.
:)

Dan

În-tâmplător, în ultimul haiku m-am gândit la tâmplele albe ale unui moșneag, care în rest e verde peste tot. :)
Cu siguranță e vina mea că mesajul nu e suficient de clar.

Cât despre primele două, ai dreptate, sunt mai degrabă senryuri.

Cu aceeași prietenie,
Dan

A fost incendiu mare, au scăpat
Doar șapte case în întregul sat,
Dar bucuria mi-o exprim în rime,
Căci caprele au ars în întregime.

Eminescu exemplifică, în \"Criticilor mei\", deosebirea dintre versificație și poezie:

E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Ce e interesant este că, dacă forma este măsurabilă, fondul în schimb nu e. Totul fiind mai mult sau mai puțin subiectiv, mulți sunt sincer convinși că scriu poezie. E suficient să te uiți în jur pe agonia.

Un lucru n-am înțeles. Poți să-mi spui de ce îi spune \"simetrie conceptuală\" ? Pe mine cuvântul simetrie mă duce cu gândul la oglindă. Oare de asta, pentru că oglindește un colț de natură, un colț de inimă, un colț de minte ?

Nu înțeleg, de ce ai șters epigrama cu \"trasul la măsea\" ? Te-a supărat cumva replica mea ?

Având un frate-așa potent,
Am procedat inteligent,
L-am obligat -contra procent-
S-accepte noul testament.
:)

Nu e nicio supărare și în niciun caz nu e nevoie de scuze. Doar atât, m-a surprins \"acuzația\" de metafore, când stilul meu (dacă am așa ceva) este complet lipsit de figuri de stil poetice. Și nu numai în haiku. Eu consider asta o lipsă.

Cu prietenie,
Dan Norea

Mă bucur că am reușit să prind ccea ce eu consider atributele esențiale ale unei mănăstiri: calm, lipsă de grabă, apropiere de natură și, evident apropiere de Dumnezeu.

Cu prietenie,
Dan

Sorin, n-am citit povestirea lui Ray Bradbury (îmi spui și mie titlul ?), bănuiesc ca ai luat de acolo ideea scrisului din ce în ce mai lizibil în urma lecturilor.
Dar mi se pare că ai pus-o în practică admirabil. Umorul e cu siguranță contribuția ta și îi dă o savoare suplimentară.
Iar poanta finală -evoluția personajului e urmarea lecturii unei antologii de epigramă- mi se pare cireașa de pe tort.

Apropo\', cu antologia Agonia ce se mai aude ? Dacă nu mă înșel, era bună de tipar acum câteva luni de zile.

Dacă îți spun că și eu îți citesc comentariile cu plăcere, mă crezi ?
:)

Să-ți povestesc despre bulău:
La dușuri, toată lumea cântă,
Iar faza cu săpunu-i sfântă -
Fără săpun e mult mai rău.

Îmi place. Cred că măsurile de precauție (Acest text nu este o lucrare de cercetare științifică, un eseu...) sunt excesive, e suficient să încadrezi textele la Personale.

În ceea ce privește capitolele nu mă pronunț, neștiind care va fi cuprinsul. Dar am impresia că “Accentul și despărțirea în silabe” ar trebui să preceadă “Ritmul”.

Haijin este autorul de haiku. Dar nu sunt foarte sigur dacă se referă numai la genul haiku, sau la întreaga lirică niponă, deci inclusiv tanka, haiga, haibun, senryu, etc. Presupun că da. Poate ne ajută cineva mai avizat.

Dacă tot ți-am provocat așa o sete grozavă, și dacă tot îmi lauzi tristihurile, dau o bere rece :)

Mulțam de trecere și de semn.
Cu prietenie (aceeași pe care am uitat s-o trec în comentariul către Eugen Pohonțu - o adaug acum),
Dan Norea

Așa e, zona vulcanilor noroioși, mai ales pe o zi însorită, aduce cu un peisaj selenar. Culoarea, craterele, crăpăturile adânci în sol diferă de orice alt peisaj terestru.

Dar când am scris haiku-ul nu am avut poza în față, ci amintirea unui lichid gros, gri, care iese din crater cu bulbuci. Și am încercat să fac o paralelă cu unii oameni care la supărare scot din ei un noroi urât, cu care murdăresc totul în jur.

Și mie îmi place mocănița. După câte știu, și mocanului. :)

Domnule Pohonțu, am căutat metaforele, mai întâi în DEX (profesorul meu de română m-a învățat că metafora este o comparație din care lipsește particula \"ca\", dar am vrut să verific totuși) și apoi în tristihuri. Zău că n-am găsit niciuna. E drept că am o miopie avansată.
Cât despre verbe, am găsit două în trei poeme. Bine, acum dacă le considerăm și pe cele la participiu trecut (adăpostit, secat, respins) sunt mai multe, dar pe acestea parcă nu le-aș număra. Secat e în mod cert un atribut adjectival (sau m-am rătăcit eu prin labirintul gramaticii ?) :)

Nu știu ce semnificație ați găsit în primul tristih. Eu am vrut numai să evidențiez un fenomen destul de uzual, prietenia dintre un câine și o pisică. Accentuată de căldura excesivă.

Cu căprioara m-ați prins, habar n-am cum se comportă o căprioară pe vreme de secetă cu puiul ei. Am făcut o presupunere, probabil eronată. Ideea era să sugerez o comportare maternă, protectoare, provocată de lipsa de apă. N-aș face o paralelă cu gazela, în deșert lipsa de apă e ceva normal, deci o gazelă nu e îngrijorată pentru pui din cauza asta.

Și cu \"tardivă\" aveți dreptate. Voi schimba în \"târzie\", dar nu aici, ca să nu-și piardă comentariul din semnificație. La ultimul îmi era teamă să nu fiu acuzat de personificare - pământul, iritat și secătuit de seceta îndelungată, respinge stropii veniți prea târziu. Dar în fapt, am descris un fenomen real - primii stropi ai unei ploi torențiale sar din pământul uscat.

Recitesc și nu mă dumiresc. Eu văd doar trei momente din natură. De ce n-ar fi haiku-uri ? Fără pretenția de a fi haiku-uri de valoare, orgoliul ăsta nu l-am avut niciodată.

... da, aș fi făcut o asemenea călătorie. Abia anul ăsta am intrat în UER, sunt dornic să văd, să cunosc și să fiu cunoscut de cei mai buni epigramiști din țară. Nu știu ce se va întâmpla peste zece ani (de fapt nimeni nu știe) dar deocamdată, n-am de gând să refuz nicio invitație.
Cu aceeași prietenie,
Dan Norea